CÂND TAC ORTODOCŞII, STRIGĂ PIETRELE: Da, trăim un timp când nu trebuie să ne dăm nici fruntea, nici mâna să fie analizate de computer, pentru că va fi destul o clipă, chiar mai puţin, şi veţi şi marcat cu numărul 666. Iar acest număr este cunoscut actualmente ca un cod computerizat mondial.

Progresul a mers foarte departe, îndeosebi în domeniul tehnicilor de calcul, sistemul computerizat poate astăzi uşor controla întreaga lume, fiecare persoană în particular şi pe toţi dintr-o dată. Observând ce se întâmplă şi mai şi cunoscând nişte lucruri, ajung la concluzia că însemnarea se va produce sub forma marcării fiecărui om în parte cu ajutorul … Citește în continuare CÂND TAC ORTODOCŞII, STRIGĂ PIETRELE: Da, trăim un timp când nu trebuie să ne dăm nici fruntea, nici mâna să fie analizate de computer, pentru că va fi destul o clipă, chiar mai puţin, şi veţi şi marcat cu numărul 666. Iar acest număr este cunoscut actualmente ca un cod computerizat mondial.

Vedenie înfricoșătoare pe care ar fi trebuit să o aibă toți creștinii, ca să se pocăiască și să-și schimbe viața

În cartea ,,Grădina florilor duhovnicești,, citim că într-o mănăstire cu viață de obște trăia un monah  duhovnicesc care avea atâta evlavie, încât se învrednicea adeseori, mai ales în timpul Dumnezeieștii Liturghii, să aibă vedenii și arătări de îngeri. Se spune că acest monah a avut odată o vedenie înfricoșătoare, pe care ar fi trebuit să … Citește în continuare Vedenie înfricoșătoare pe care ar fi trebuit să o aibă toți creștinii, ca să se pocăiască și să-și schimbe viața

FĂRĂ LUCRAREA LUI DUMNEZEU, LUMEA NU AR PUTEA EXISTA NICIO CLIPĂ

Despre ziua de azi, mulţi îşi vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căinţă şi amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu rugăciunea şi postul, … Citește în continuare FĂRĂ LUCRAREA LUI DUMNEZEU, LUMEA NU AR PUTEA EXISTA NICIO CLIPĂ