Pentru a putea trăi în această lume, dragii mei, trebuie să știți că numai cel ce va avea inimă bună va putea rezista și înțelege ceea ce ne va oferi necunoscutul în care am intrat

În închisorile prin care am trecut am cunoscut multi oameni, de la portar până la ministru, de la nestiutori de carte până la profesori universitari si savanti, de la demon până la înger. Bădia Ghită a rămas în inima mea ca fiind acel tip de om pe care, chiar dacă voiai să-l uiti, nu reuseai niciodată. În toată detentia mea am întâlnit putine suflete ca al lui. Discutiile cu colegul meu Tudose si interventiile bădiei Ghită erau cele mai binefăcătoare lucruri din celulă.


Pe la începutul lui martie, când la Suceava era încă iarnă destul de grea, cu frig si ninsoare, am mai văzut ceva ce nu voi putea uita niciodată. Ceva se petrecea cu unii tineri care nu-si înteleseseră adevărata chemare. Mai exact, era începutul asa-zisei reeducări de la Suceava. Celula se mai încălzise si la propriu si la figurat. Eram toti legionari si toate discutiile se purtau în bună întelegere. Chiar si frigul se mai potolise, datorită faptului că eram acum sase în celulă si dormeam pe prici, în loc să dormim pe rogojina asezată pe podea. Singurul care nu lua parte la discutii, multumindu-se doar să asculte, era bădia Ghită. Noi îl respectam pentru că era în vârstă si avea un mare trecut de luptă. Într-o bună zi, când discutiile noastre ajunseseră la un punct mort, bădia Ghită, cu o voce caldă, a început să-si depene si el gândurile.


Voi reda din memorie cuvintele care au fost pentru mine busola ce m-a călăuzit tot timpul celor 15 ani de temnită: „Dragi flăcăi! Sunteti toti oameni cu carte, mai tineri decât mine, încercati si voi în luptă, dar vă rog ca pe copiii mei, să ascultati cu atentie si bunăvointă ceea ce vreau să vă spun. Toti suntem condamnati la ani grei de închisoare si fiecare am lăsat afară o lume care a fost lumea noastră si pe care nu o putem nesocoti. Unii am avut o profesiune, iar voi cei mai tineri, erati în curs să o realizati. Toti ne-am angajat cinstit, slujind un ideal si o cauză pe care noi am considerat-o dreaptă. Nici eu, nici voi, cred că nu ati făcut rău nimănui. Am fost anchetati, torturati, judecati si condamnati după cum stiti, dar vă rog din toată inima să-mi dati ascultare.

Pentru un detinut politic, condamnarea e ceva ce poate sau nu să se împlinească. Deci noi s-ar putea să executăm toată condamnarea pe care o avem sau poate nu. Ceea ce e mai grav însă e că s-ar putea să facem si ceva în plus, peste ceea ce am fost condamnati. Să fim condamnati din nou si poate să si murim în închisoare. Timpul nostru în închisoare nu este hotărât definitiv.

Venim dintr-o lume pe care ura omenească ne-a luat-o, poate, pentru totdeauna, si intrăm în alta care e aceasta. Aceasta si numai aceasta este de acum înainte lumea noastră. Pentru noi nu există altă lume decât aceea în care suntem si trăim aici. Or, pentru a putea trăi în această lume, dragii mei, trebuie să știți că numai cel ce va avea inimă bună va putea rezista și întelege ceea ce ne va oferi necunoscutul în care am intrat. Aceia dintre voi care vor putea întelege ce înseamnă inima bună pentru om, nu vor uita niciodată ceea ce am discutat noi în această zi.

Ca încheiere, vă spun: ca să poti răzbi și să fii mulțumit și împăcat în viață, cu tine și cu cei din jurul tău, trebuie să ai inima bună. Voi faceți cum credeți și cum vă este inima”. L-am înteles pe acest înțelept și i-am urmat povața, toată viața mea.

(…) Cele petrecute cu prilejul Paștelui din 1949, la închisoarea Pitesti, m-au îndemnat să mă gândesc serios si să înteleg ce însemna să ai „inima bună”, asa cum ne îndemnase odinioară bădia Ghită Bărbieru, în celula 121 la Suceava. Luni de zile m-a muncit acest
lucru. Noaptea nu aveam somn, căutând în adâncul sufletului să înteleg ce înseamnă pentru om a avea inimă bună, mai ales în conditiile acelea.

Târziu am înteles că a avea inimă bună însemna prezența lui Dumnezeu în om. Pentru ca omul să-L simtă pe Dumnezeu, trebuie să si-o curete conform îndemnului dat de Iisus: «Fericiti cei curati cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu».

Deci, această inimă bună se poate dobândi oriunde s-ar afla omul pe pământ – depinde numai de el.

În conditiile de detentie, unde tentatiile sunt mai mici dar suferintele aproape de nesuportat, inima poate fi usor „măturată” de tot ceea ce ar împiedica si ofensa prezenta lui Dumnezeu în lăuntrul ei. În concluzie, am înteles prin inimă bună prezenta lui Dumnezeu într-o inimă curată, si primul pas pentru a o dobândi l-am făcut în celula 18 de la Pitesti, unde am aflat „cheia” cu care să încui usa lumii din care veneam, si s-o deschid pe aceea a lumii în care intrasem. Asa că, întâi am curătit inima de lumea din care veneam: dacă-mi aminteam de lucrurile frumoase pe care le trăisem, mă durea inima, căci nu le mai puteam avea; dacă-mi aminteam de lucruri urâte, îmi reprosam că le-am făcut. Deci, si într-un caz si în altul – suferintă. (Poporul are o vorbă: „A murit de inimă rea!”, adică din cauza deznădejdii.)

N-aș vrea să fiu înțeles gresit: de fapt nu părăsisem lumea din care veneam, ci-i „încuiasem” doar ușa, ca să nu-mi mai amintesc de cele ce se petrecuseră. Căci, dacă as fi rămas în relatie cu această lume, suferinta pentru pierderea ei m-ar fi ucis sau înrăit. Tot cu această „cheie”, a inimii bune, am descuiat usa care mă introducea în lumea omului privat de tot ceea ce lăsase în urmă. Problema principală era întelegerea acestei lumi, și acceptarea ei în conditiile date.

Sursa: Mărturisiri din mlaștina disperării, Dumitru Bordeianu, pg 69-70, 88

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s