Rugăciunea este armură cerească

Așadar, rugaciunea nu ne curăță doar de păcate, ci poate să respingă și primejdiile cele mari. Minunatul David, care a fost totodată și rege și profet, prin rugăciune a scăpat de primejdia adusă de războaiele multiple și grele, folosind-o ca pe o armă unică a oștirii, și dând putere soldaților săi în liniște și tihnă … Citește în continuare Rugăciunea este armură cerească

Viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Sceptrul împărăţiei Romei luându-l cu nevrednicie păgânul Diocleţian, foarte mult se silea la necurata slujbă idolească. El mai întâi cinstea pe Apolon vrăjitorul, ca şi cum i-ar fi fost mai înainte vestitor de cele ce vor să fie. Pentru că diavolul petrecând în acel idol neînsufleţit, dădea răspunsuri la cei ce-l întrebau, cu minciună proorocind … Citește în continuare Viaţa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

Tropar Ca un izbăvitor al celor robiți și celor săraci ocrotitor, celor bolnavi doctor, conducătorilor ajutător, purtătorule de biruință, Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre. Condac Lucrat fiind de Dumnezeu, te-ai arătat lucrător preacinstit dreptei credințe, spicele faptelor bune adunându-ți ție; că semănând cu lacrimi, cu veselie seceri, și chinuindu-te … Citește în continuare Sfinte Mare Mucenice Gheorghe roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!

SFINTELE PAŞTI ÎN MINA BAIA SPRIE

Se apropiau Sfintele Pasti, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Cugetam la acest mare si sfânt praznic. În iconomia mântuirii, Domnul a rânduit să-i premeargă Patima, chinurile, jertfa cea izbăvitoare Învierii. Trebuia si noi să trecem prin focul suferintei ca să ne curătim si apoi să asteptăm Învierea.Detinutii nostri lăgăristi erau văzuti tot mai des în … Citește în continuare SFINTELE PAŞTI ÎN MINA BAIA SPRIE

PRIETENILOR DINTR-UN SPITAL, CARE ÎNTREABĂ: „CINE ÎMI DĂ MĂRTURIE CĂ A ÎNVIAT HRISTOS?”

Mai întâi de toate, îmi dă mărturie conştiinţa mea. Apoi, raţiunea şi voinţa. - Conştiinţa îmi spune: „Pătimirile cele atât de mari ale lui Hristos pentru binele şi mântuirea oamenilor nu puteau fi răsplătite prin nimic altceva decât prin înviere şi slavă nepământească. Pătimirile negrăite ale Dreptului au fost încununate cu negrăită slavă. Acest fapt … Citește în continuare PRIETENILOR DINTR-UN SPITAL, CARE ÎNTREABĂ: „CINE ÎMI DĂ MĂRTURIE CĂ A ÎNVIAT HRISTOS?”

Milostive Doamne, învaţă-ne pe noi toţi prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta. Luminează-ne prin harul Tău şi el va aprinde inimile noas­tre de iubire pentru Tine.

Ce fericiţi suntem noi creştinii: ce Dumnezeu avem! Vrednici de plâns sunt oamenii care nu cunosc pe Dum­nezeu. Ei nu văd lumina veşnică şi după moarte merg în întunericul cel veşnic. Noi ştim despre aceasta, pentru că în Biserică Duhul Sfânt descoperă sfinţilor ce este în cer şi ce este în iad. Oameni nenorociţi şi … Citește în continuare Milostive Doamne, învaţă-ne pe noi toţi prin Duhul Tău Cel Sfânt să trăim după voia Ta. Luminează-ne prin harul Tău şi el va aprinde inimile noas­tre de iubire pentru Tine.

Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie

Ce-ţi voi da în schimb, Doamne? Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta faţă de mine, inima mea a fost fermecată de Tine şi neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea. Ce-ţi voi da în schimb, Doamne? Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe … Citește în continuare Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie

Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta

O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi! Mulţi bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit. Şi la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şar­pe în aur, şi noi n-avem nevoie de nimic … Citește în continuare Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta