Dumnezeu să dea pocăință

O, de am înțelege îndelunga răbdare a lui Dumnezeu! O sută de ani a trebuit să treacă până să se facă corabia lui Noe. Oare nu putea Dumnezeu să facă repede o corabie? Însă a lăsat pe Noe să se ostenească o sută de ani ca să înțeleagă și ceilalți și să se pocăiască. Acela spunea: „Vedeți că va fi potop” Pocăiți-vă!” Aceia însă îl luau în râs. „Face o clocitoare”, spuneau ei, și își vedeau de-ale lor. Chiar și acum, în două minute, Dumnezeu ar putea mișca toată lumea și s-o facă să se schimbe, să devină toți credincioși, super-credincioși. Cum? Dacă ar roti butonul la cutremur, încet-încet, de la 5 la 6 grade Richter… la 7… La 8 blocurile ar începe să se miște ca oamenii beți; la 9 ar începe unul să se bată cu celălalt. La 10 toți ar spune: „Am greșit! Te rugăm, mântuiește-ne!”. Poate că toți vor spune: „Călugări ne vom face!”. Dar de îndată ce se va sfârși cutremurul, încă mișcându-se puțin blocurile, dar necăzând, iarăși se vor întoarce la distracții. Dar această întoarcere a lor nu va fi adevărată, ci vor spune așa ca să scape de rău.

-Părinte, dacă ar veni, de pildă, o pedeapsă de la Dumnezeu și s-ar ruga cei drepți, nu ar fi, oare, auziți?

-Atunci când sunt auziți drepții, nu înseamnă că lumea are pocăință. Altceva este atunci când Îl întărâtăm pe Dumnezeu și recunoaștem aceasta. Atunci I se face milă lui Dumnezeu și ne ajută. Dar când cineva nu recunoaște că supără pe Dumnezeu și își continuă tipicul, atunci cum să audă Dumnezeu rugăciunea drepților? Greșește omul? Trebuie să înțeleagă că greșește, ca să-l ierte Dumnezeu. Apoi, vedeți, când oamenii duhovnicești fac vreo greșeală, nu au scuze. „Pentru păcatele noastre și pentru cele din neștiință ale poporului”, spune o rugăciune (Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, rugăciunea Proscomidiei). Pentru sărmana lume greșelile sunt „din neștiință”, în timp ce pentru oamenii duhovnicești acestea sunt păcate.

Anul acesta (s-a vorbit în noiembrie 1990) în Postul Sfintei Mării, când a luat foc în Sfântul Munte, a fost ceva înfricoșător. Au venit toți cei specializați, dar n-au putut face nimic. Toți se uitau la foc. Avioanele parcă întăreau și înlesneau întinderea focului. La o mănăstire au făcut centuri de siguranță ca s-o apere de foc, dar focul a sărit sus în arhondaric, acolo unde nu se așteptau. Cincisprezece zile a ars Sfântul Munte. În a cincispezecea zi s-a stins singur. Unii spuneau: „De ce Maica Domnului nu îl stinge?”. Ajungem în punctul să hulim numele lui Dumnezeu. După șase zile s-a aprins iarăși foc în alt punct, dar a căzut o ploaie și s-a stins îndată. Ei nu înțeleg de ce acest foc s-a stins, iar celălalt nu.

Unii, fără să cunoască legile duhovnicești care acționează, se roagă cu durere, dar nu sunt auziți, pentru că ceea ce se face este urgia lui Dumnezeu. Alții iarăși nu se roagă, nu fac niciun șirag de Doamne Iisuse…, pentru că sunt de acord cu urgia cea dreaptă a lui Dumnezeu, care are ca scop să cumințească pe oameni.

Dumnezeu să ne lumineze mai mult pe noi, monahii, pentru că cei mai mulți suntem fecioare nebune și opaițele noastre au apă cu puțin untdelemn în fitil. Mirenii așteaptă de la noi să le luminăm calea, ca să nu se poticnească.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să dea pocăință lumii, ca să scăpăm de urgia cea dreaptă a Lui. Urgia viitoare a lui Dumnezeu nu se poate înfrunta altfel decât numai prin pocăință și prin păzirea poruncilor Lui.

Sursa: „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, Cuviosul Paisie Aghiritul, editura Evanghelismos, București 2012.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s