Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Doctor fără de arginți

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor.

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! (3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartăfărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (3 ori)

Slavă… Și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, aTatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Strana: Amin.

Doamne miluiește (12 ori)

Slavă… Și acum…

Veniți să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu. Veniți să ne închinăm și să cădem la Însuși Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta; auzi-mă întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în în-tuneric, ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-Ți întoarce fața Ta de la mine, casă nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul și S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori)

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta și, după mulțimea îndurărilor Tale, ștergefărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție Unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și întru păcate m-a născut maica mea. Că iată, ade-vărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți; spăla-mă-vei și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fărădelege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de văr-sarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă ți-aș fidat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă și smer-ită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

Canonul

Cântarea 1, glasul al 8-lea.

Apa trecând-o ca pe uscat și din răutatea egiptenilor scăpând israeliteanul, striga: Izbăvitorului și Dumnezeului nostru să-I cântăm.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Veniţi, credincioşilor, pe Luca să-l lăudăm, pe marele ierarh şi minunatul doctor, cerând să primim de la el harul vindecărilor şi răsplătindu-l cu cântări.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Pe tine, Luca, te rugăm, ca cel ce faci minuni dumnezeieşti, izvorăşte grabnic celor suferinzi bogată vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti.

Slavă …

Osândit cu adevărat de păcatele mele, am mâniat, Luca cinstite, pe Judecătorul tuturor, de aceea alerg la tine ca la un apărător eu, netrebnicul.

Şi acum …

Şterge întinăciunea inimii mele, Curată, care prin viaţa ta curată şi neîntinată ai devenit Maică a Mântuitorului nostru şi mai înaltă decât Puterile cele de sus.

Cântarea a 3-a:

Doamne, Cel ce ai făcut cele de deasupra crugului ceresc și ai zidit Biserica, Tu pe mine mă întărește întru dragostea Ta; că Tu ești marginea doririlor și credincioșilor întărire, Unule Iubitorule de oameni.


Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Nenaşterea de prunci şi bolile incurabile vindecă-le cu rugăciunile tale, Părinte Luca, prea fericite, şi dăruieşte sănătate celor ce fără încetare aleargă la sfintele tale moaşte.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Cântări sfinte îţi aduce adunarea credincioşilor, cerându-ţi cu credinţă ocrotirea, Luca sfinţite, căci te-a aflat pe tine păzitor  şi ocrotitor.

Slavă…

Păzeşte smerită mintea celor ce doresc să primească cunună de la Domnul, ca viaţa ta urmându-o, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite, să ajungă la înălţimea smereniei.

Şi acum …

De înfricoşătoarea vedere a demonilor în ceasul morţii mele mă izbăveşte, Stăpână neîntinată, şi cu rugăciunile cinstitului  Ierarh Luca de intrarea în Rai mă învredniceşte.

Următoarele stihiri se zic după Cântarea a 3-a şi a 6-a:

Izbăveşte de dureri şi de tot felul de boli incurabile, pe cei ce se roagă ţie, Luca, dăruind sănătate tuturor.

Caută cu milostivire, cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu, spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule… Că milostiv şi iubitor de oameni …

Sedealna, glasul al 2-lea:

Podobie: Cele de sus căutând…

Pe cei bolnavi, cinstite Luca, cercetând, vindecă-i  degrab de bolile lor cele grele şi atacul patimilor îl surpă, ca un doctor priceput, supunând intervenţiei chirurgicale inimile lor prin mijlocirea ta.

Cântarea a 4-a:

Am auzit, Doamne, taina rânduielii Tale, am înțeles lucrurile Tale și am preaslăvit Dumnezeirea Ta.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Părinte Sfinte, cu roua binecuvântării tale stropeşte şi pomul nevoinţelor mele, ca să fie găsit plin de roade multe şi de tăiere să scape.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Aruncă, Sfinte, săgeţile duhului spre vrăjmaşul cel urâtor de Dumnezeu şi izbăveşte de nevoi pe toţi cei ce se roagă ţie.

Slavă …

Doctore desăvârşit, vindecă degrab pe cei ce te laudă pe tine, pentru ca toţi să ne bucurăm de nepreţuitul dar al sănătăţii.

Şi acum…

Iubit-ai pe Domnul din tot sufletul tău, Preacurată, socotind gunoaie şi deşertăciuni tot ce nu mai există după moarte.

Cântarea a 5-a:

Luminează-ne pe noi, Doamne, cu poruncile Tale și cu brațul Tău cel înalt; pacea Ta dă-o nouă, Iubitorule de oameni.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Ghimpele trupului şi tumorile sufletului, boala şi patimile mele, nu întârzia să mi le vindeci, vrednicule de pomenire, Luca.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Ochii minţii deschide-mi mie, Sfinte Luca, celui care mă rog ţie, ca să nu fiu lovit de orbirea duhovnicească, ci să văd lumina cea nematerialnică.

Slavă …

Credinţa în Hristos ţi-a fost încununată de biruinţă luminoasă în timpul vieţii tale minunate, Luca, de nimic făcând urzelile ateismului.

Şi acum…

Maică a lui Dumnezeu, ocroteşte totdeauna, ca o mamă, sub acoperământul tău plinătatea Bisericii Fiului tău, pururea Fecioară.

Cântarea a 6-a:

Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul și Lui voi spune necazurile mele; că s-a umplut sufletul meu de răutăți și viața mea s-a apropiat de iad, ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Vrednic de osândă sunt eu, nemernicul, neavând răspuns bun la dreapta judecată, Părinte, şi iadul mi s-a pregătit, de aceea, Stăpânului roagă-te neîncetat pentru mine, Sfinte Luca.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Cu ploaia binecuvântării tale se stinge văpaia trupului, de aceea trimite-ne nouă tuturor răcoarea Duhului, Sfinte preaslăvite, că tu ştii să dăruieşti medicamente pentru patimi.

Slavă …

Învaţă, Părinte, toate Bisericile Ortodoxe să vieţuiască în înţelegere şi în dragoste, călăuzindu-i pe toţi către unitate, Sfinţite Luca, şi păzeşte de noi schisme Biserica lui Hristos, prea lăudate.

Şi acum …

Trupul meu, veşmânt al sufletului, l-am întinat cu necurăţia păcatului, dar către tine strig din adâncul inimii, Curată Fecioară, curăţeşte-mă degrab, pentru ca şi eu să intru în cămara de nuntă cea cerească, Stăpână.

Izbăveşte de dureri şi de tot felul de boli incurabile, pe cei ce se roagă ţie, Sfinte Luca, dăruind sănătate tuturor.

Neîntinată, care la plinirea vremii, prin cuvânt ai născut pe Cuvântul cel neînţeles, roagă-te pentru noi, ca ceea ce ai îndrăzneală de maică.

Apoi preotul: Miluieşte-ne pe noi …Că milostiv …

Condacul, glasul al 2-lea

Podobie: Cu sângiurile …

Întocmai cu slăviţii Doctori fără de arginţi fiind şi asemenea lor vindecări minunate dăruind, Luca, ierarhe sfinţite, dăruieşte degrab vindecare de boli celor ce se roagă ţie, ca un împreună pătimitor cu ei.

Prochimen: Dreptul ca finicul va înflori şi ca cedrul Libanului se va înmulţi.

Stih: Cel răsădit în locuinţa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru va înflori.

Evanghelia

Din Sfânta Evanghelie de la Luca citire:

(6, 17-16 şi 9, 1-2 şi 10, 16-20)

În zilele acelea a stat Iisus în loc şes, El şi mulţime multă de ucenici ai Săi şi mulţime mare de popor din toată Iudeea, din Ierusalim şi de pe ţărmul Tirului şi al Sidonului, care veniseră ca să-L asculte şi să se vindece de bolile lor. Şi cei chinuiţi de duhuri necurate se vindecau. Şi toată mulţimea căuta să se atingă de El că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi. Şi chemând pe cei doisprezece ucenici ai Săi, le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii şi să vindece bolile. Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi. Şi le-a zis lor: Cel ce vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă, şi cel ce se leapădă de voi se leapădă de Mine;iar cel ce se leapădă de Mine se leapădă de Cel ce M-a trimis pe Mine. Şi s-au întors cei şaptezeci (şi doi) cu bucurie, zicând: Doamne, şi demonii ni se supun în numele Tău. Şi le-a zis: Am văzut pe satana ca un fulger căzând din cer. Iată, v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucuraţi de aceasta, că duhurile vi se pleacă, ci vă bucuraţi că numele voastre sunt scrise în ceruri. În acest ceas, El S-a bucurat în Duhul Sfânt şi a zis: Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, că ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi de cei pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor. Aşa, Părinte, căci aşa a fost înaintea Ta, bunăvoinţa Ta.

Slavă …, glasul al 2-lea:

Pentru rugăciunile Ierarhului Tău, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum …

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte toate fărădelegile noastre.

Glasul al 6-lea: Toată nădejdea …

Lumea întreagă, preafericite, se laudă cu vieţuirea ta cea curată, Sfinte, cel ce ai suferit de la atei prigoniri, necazuri şi multe chinuri, temniţă şi martiriul conştiinţei şi cu credinţă ai mărturisit pe Hristos, Cel ce te-a mărit pe tine, pentru aceasta cu cântări îţi aduce ţie laudă, fericite Luca, şi cere cu tărie ajutorul tău.

Apoi preotul: Miluieşte-ne pe noi … Că milostiv …

Cântarea a 7-a:

Tinerii, cei ce au mers din Iudeea în Babilon oarecând, cu credința Treimii, văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: Dumnezeul părinților noștri, bine ești cuvântat.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Moştenitor fiind al veşnicilor bunătăţi, Luca fericite, binecuvintează clerul şi poporul cel credincios al Domnului, dăruindu-le totdeauna bogăţia minunilor tale, de Dumnezeu cinstitule.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Întărire fiind tuturor celor ce se roagă ţie cu căldură, dăruieşte vindecare fiecăruia după nevoile sale, Sfinte Luca, pentru că în multe feluri poţi să-i vindeci.

Slavă …

Ocrotitorule al credincioşilor, Părinte teofore, surpă înşelarea ateismului, blasfemia ereziei şi dezastrul schismelor din Biserică, dar şi atacul scandalurilor.

Şi acum …

Purtătoare de viaţă eşti, Preafericită, şi izvor nesecat, izvorând bogate râuri de scăpare celor ce aleargă la tine, Curată, şi cereştile daruri împărţind.              

Cântarea a 8-a:

Pe Împăratul ceresc, pe Care Îl laudă oștile îngerești, lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

O, minunile tale, Ierarhe Luca, prin care împlineşti cererea tuturor celor ce au nevoie de ajutorul tău.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Plecându-mi genunchii cu inimă smerită, mă închin icoanei tale, Părinte, şi moaştele tale cu credinţă le sărut.

Slavă …

Sfinţitule slujitor al Celui Preaînalt, pomeneşte, fericite, la Liturghia cerească pe cei ce te laudă pe tine.

Şi acum …

Tainică primăvară a mântuirii, Fecioară Curată, răsari dumnezeiasca lumină tuturor, alungând iarna păcatului.

Cântarea a 9-a:

Cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu, te mărturisim pe tine Fecioară curată, noi cei izbăviți prin tine, slăvindu-te cu cetele cele fără de trup.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

Dumnezeiescule vlăstar al Rusiei, dăruieşte pururea binecuvântarea ta celor de un neam cu tine şi grecilor care te cinstesc, Luca de Dumnezeu purtătorule.

Doctore Luca, vindecă-mă pe mine, cel ce strig către tine cu durere.

O, ierarhe mărite, ceasul sfârşitului meu se apropie, pentru aceasta, cu frică strig să nu mă treci cu vederea.

Slavă …

Durerea trupului meu pricinuită de păcat înlocuind-o cu bucuria  Duhului, Sfinte Luca, miluieşte-mă cu rugăciunile tale.

Şi acum …

Acoperă, Fecioară, pe cei izgoniţi din Rai şi-i ajută să recucerească patria cea mult dorită, ca ceea ce eşti sprijin dumnezeiesc.

Megalinarii (stihiri)

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat, Născătoare de Dumnezeu te mărim.

Pe bunul păstor al lui Hristos, pe Luca din Simferopol, pe dreptarul doctorilor, pe cel ce dăruieşte grabnic ajutor celor în suferinţă, cu cântări să-l cinstim.

Se bucură întru Domnul toţi cei din Simferopol, Părinte, care au nepreţuit tezaur în sfintele tale moaşte, Luca cel îmbogăţit în Dumnezeu.

Bucură-te al Rusiei sfinţit vlăstar şi iubitor doctor al bolnavilor, bucură-te, Luca, cel ce ateismul ai surpat şi tuturor binecuvântările minunilor dăruieşti.

Vindecă bolile de inimă şi de ochi, de rinichi, înţelepte Luca şi nenaşterea de prunci, tumorile pe creier şi paralizia membrelor, cancerul, leucemia şi bolile de nervi.

Toate oştile îngereşti, Înaintemergătorul Domnului, cei doisprezece Apostoli şi toţi sfinţii, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu, faceţi rugăciuni ca să ne mântuiască pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi! (3 ori)

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartăfărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluiește (3 ori)

Slavă… Și acum…

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-Se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă, dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția și puterea și slava, aTatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Troparul: Pe Cuvântul …

Pe lauda doctorilor şi a ierarhilor, pe slava Bisericii lui Hristos, pe bunul păstor al Simferopolului, pe dumnezeiescul Luca Doctorul, cu bucurie să-l slăvim cu cântări duhovniceşti, căci cu bogăţie izvorăşte darurile vindecării.

            Apoi preotul zice ectenia: Miluieşte-ne pe noi …Că milostiv …  şi otpustul mic. Apoi :

Glasul al 2-lea: Când de pe lemn …

Veniţi toţi credincioşii cu credinţă să alergăm la sfânta biserică a strălucitului Luca tămăduitorul şi doctorul fără de arginţi şi închinându-ne toţi la moaştele lui să cerem asistenţă medicală de la el, căci întotdeauna ascultă pe toţi şi îi vindecă, primindu-le cu osârdie rugăciunile.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău.

Pentru rugăciunile  Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s