Dumnezeu, Care îngăduie necazurile, trimite și mângâiere. Mângâierea de la Dumnezeu nimicește din rădăcină întristarea inimii.

Vă doresc din inimă ca îngerul dumneavoastră păzitor să vă păzească viața pământească în pace și bunăstare, călăuzindu-vă pe această cale la veșnicia cea fericită. Întocmai: viața noastră pământească este o cale, atâta doar că ea nu se măsoară cu distanțele, ci cu trecerea timpului. Pe o cale obișnuită întâlnim lucruri după lucruri: pe calea … Citește în continuare Dumnezeu, Care îngăduie necazurile, trimite și mângâiere. Mângâierea de la Dumnezeu nimicește din rădăcină întristarea inimii.

De ce să mă spovedesc? Eu nu am nici un păcat mare

„De ce să mă spovedesc? Eu nu am nici un păcat mare. Să se mărturisească cei ce au ucis, au jefuit, au săvârşit nelegiuiri sau vreun alt fel de păcat.” În cea dintâi împrejurare, omul nu crede că va fi iertat din pricina apăsătoarei conştiinţe a păcătoşeniei sale, iar aici lipseşte orice conştiinţă a păcătoşeniei. … Citește în continuare De ce să mă spovedesc? Eu nu am nici un păcat mare

Ioan Ianolide: sensul apocaliptic al istoriei

Nimic nu e mai real decât sensul apocaliptic al istoriei. Mântuitorul Însuşi a vorbit despre Apocalipsă, iar Duhul Sfânt a inspirat pe Sfântul Ioan să scrie acea tainică şi minunată carte a Apocalipsei. N-ar fi de înţeles lumea fără Apocalipsă, oricât de puternice ar fi dovezile credinţei ori argumentele raţiunii. Lupta este inevitabilă şi necruţătoare … Citește în continuare Ioan Ianolide: sensul apocaliptic al istoriei

”Nu dai ceea ce ai, dai ceea ce ești”: Părintele Arsenie Papacioc – despre smerenie și umilință

"În lumea asta, nimic bun şi durabil nu se face fără jertfă." (Dumitru Bordeianu) „Dacă eşti în mişcare, Dumnezeu te ajută. Pentru că nu a zice, ci a mişca înseamnă a ajunge! Deci nu doar să zici că vrei să faci cutare lucru, ci să mişti să-l faci şi atunci te ajută harul: când ai … Citește în continuare ”Nu dai ceea ce ai, dai ceea ce ești”: Părintele Arsenie Papacioc – despre smerenie și umilință

În celulă cu Badea Trifan: mărturisitor și trăitor al credinței ortodoxe

Pe avocatul Trifan l-am cunoscut în celula 32, la Gherla. Auzisem în închisoare de grupul Marian, fostul șef al județului Brasov și de Trifan, fost prefect legionar de Brasov, condamnați la ani grei de închisoare încă de pe timpul lui Antonescu. Un alt grup de legionari condamnati atunci se strânsese în jurul lui Biris. Cele … Citește în continuare În celulă cu Badea Trifan: mărturisitor și trăitor al credinței ortodoxe

Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Doctor fără de arginți

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna acum și pururea și în vecii vecilor. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, … Citește în continuare Paraclisul Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, Doctor fără de arginți