Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Strana Ortodoxă

Agia-Zoni-New

Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana ta cu umilință grăim: Acoperă-ne pe noi cu cinstitul tău Acoperământ, și ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântuiască sufletele noastre.

Condac 1:

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ!

Icos 1:

Mulțimea arhanghelilor și a îngerilor, cu Înaintemergătorul, cu Teologul și cu Soborul tuturor sfinților, împreună cu tine…

Vezi articolul original 3.326 de cuvinte mai mult

Otrăviți și spurcați cu bună știință: băuturile carbogazoase conțin substanțe nocive, iar unele chiar celule de la fetuși avortați!

E o stire care nu e chiar noua, dar care e bine de stiut si de constientizat. Este vorba de pericolul pe care-l reprezinta cunoscuta bautura racoritoare Fanta, produsă de compania Coca-Cola. Asadar…vreti sa consumati niste pesticide in plus? Luati si consumati Fanta! Caci toate cercetarile care au fost intreprinse de laboratoarele de analiza din … Citește în continuare Otrăviți și spurcați cu bună știință: băuturile carbogazoase conțin substanțe nocive, iar unele chiar celule de la fetuși avortați!