CE ASTEAPTA DUMNEZEU DE LA NOI SI CE FACEM NOI IN SCHIMB? SUPERFICIALITATEA – CARACTERISTICA CRESTINULUI DE AZI. MARTURIA MINUNATA A MONAHIEI TATIANA. VEDENIE DESPRE MIRENI SI MONAHI IN VESNICIE. “NEINCETAT VA RUGATI…”

“Pe la orele diminetii, dupa liturghie, ma intinsesem in pat sa ma odihnesc putin si in timpul acesta am avut o vedenie neobisnuita. Ma vedeam de parca era la Sankt Petersburg, pe insula Vasilievski. Se facea ca merg la Sfanta Liturghie de la catedrala Sfantului Nicolae. Purtam schima monahala si ma aflam intr-o trasura mica. Deodata, m-am pomenit intr-o piata intunecata. M-am speriat si am inceput sa tremur. Alergam dintr-o parte in alta, cautand o iesire din aceasta situatie ingrozitoare si, deodata, am vazut sute de oameni, inaintand siruri-siruri.

Toti acestia erau mireni, avand chipuri posomorate, patrunse de o tristete nemarginita. La fata semanau cu mine.  “Voi cine sunteti?” i-am intrebat, iar ei mi-au raspuns: “Noi suntem cei ce am trecut in vesnicie pe neasteptate ca si tine”.

Ce am simtit in acea clipa nu se poate spune in cuvinte, covarsind orice chip de exprimare… Frica si cutremur au cuprins intreaga mea fiinta. Chiar in acea clipa s-a apropiat de mine un tanar in vesminte stralucitoare, al carui chip era invaluit in lumina pe care o raspandea imprejur si care mi-a zis: “Urmeaza-mi!”. Luandu-ma, m-a dus intr-un loc unde sufletele celor morti erau supuse judecatii. 

Am trecut in zbor peste paduri, stepe si cladiri. Intinderea parea fara sfarsit si am inteles ca lasasem in urma viata mea pamanteasca si ca pasisem, fara voia mea, in viata dincolo de mormant. Dar, din pacate, plecasem in lumea de dincolo, total nepregatita. Ingerul m-a dus apoi intr-o incapere, in care se aflau adunati laolalta o multime de mireni, barbati, femei, varstnici si copii. Toti parea cuprinsi de o durere si mahnire necontenita. In mijlocul incaperii, la o masa uriasa, sedea o doamna care mi-a zis: “Acest loc e pregatit pentru tine pana la a doua venire a Domnului.”

M-am uitat la toti acesti oameni si am intrebat: “Ce faceti aici, in acest loc? Va rugati lui Dumnezeu?”.

Ei insa, mi-au raspuns cu tristete: “In vesnicie Domnul nu ne asculta, pentru ca in tot rastimpul vietii noastre pe pamant nu ne-am ingrijit de sufletele noastre. Niciodata nu vom avea indrazneala sa chemam numele Domnului. Atunci cand vietuiam pe pamant ar fi trebuit sa induram suferintele cu rabdare si sa ne rugam pentru sufletele noastre. Porunca lui Hristos “Neincetat va rugati!” (I Tes 5,17) fusese datoria noastra si cu toate ca se cuvenea sa rostim rugaciunea lui Iisus in tot timpul vietii la fiece suflare a noastra, noi nu ne-am ingrijit de sanatatea sufletelor noastre. Asa cum cineva nu poate trai fara aer, tot astfel si sufletul moare fara rugaciunea neincetata. Noi suntem niste persoane cumsecade, care ne-am purtat pe dreptate, indeplinindu-ne toate indatoririle noastre. Totusi, pe cea mai de seama – rugaciunea – n-am implinit-o.”

Am inceput sa ma rog si sa imi fac semnul crucii. Dar ce s-a intamplat?

Mi-am dat seama cu groaza ca fiece sunet al vocii mele se intorcea inapoi la mine!

Am aruncat o privire in jurul meu si am vazut ca tavanul si peretii erau din metal, iar podelele din scandura vopsita. Atunci am inceput sa tremur de frica, dandu-mi seama ca nu vo reusi sa scap din aceasta camara infricosatoare a chinurilor vesnice. (n.n.- Aceasta forma de chinuri e socanta; nu erau la niste chinuri insuportabile, la flacari, ci erau la o tristete, la o neimplinire pe care o simteau si nici nu se puteau ruga, veti vedea mai departe). Cei din jurul meu imi ziceau: “In vesnicie Domnul nu ne mai asculta. Doar cei ramasi pe pamant pot sa ne pomeneasca inaintea Lui”. Apoi si doamna de la masa incepu sa-mi vorbeasca: “Toti acesti oameni au fost buni crestini, L-au iubit pe Domnul, si-au ajutat aproapele – pe Dumnezeu insa nu L-au dobandit in sufletele lor. Si iata ca au ajuns aici ca si tine, din cauza vietii lor nepasatoare, intrucat ei se incapatanau sa creada ca toti ceilalti vietuiesc la fel”.

“Vai de mine!” am exclamat. “Vai cat sunt de necajita si cat sufar, parca m-ar arde cu foc”. Am cazut jos, simtind ca si cum trupul tot mi se despartea de oase. “Si tu ce fel de viata ti-ai fi dorit?”, m-a intrebat doamna. Tremurand am raspuns: “Imi doream, ca dupa ce as fi adormit cu somnul mortii, sa il vad pe Hristos si pe Preacurata Sa Maica, cu chipuri vesele, intampinandu-mi sufletul si ducandu-ma in locasurile nesfarsitei bucurii.” (n.n. Aceasta naivitate a maicii Tatiana arata ca noi, cei de pe pamant, nu ne vedem, de  fapt, pacatosenia!). Aici doamna a zambit si a zis: “Pe aceasta cale numai sfintii trec la bucuria negraita si vesnica; adica acei oameni care, cu ajutorul rugaciunii lui Iisus L-au agonisit pe Domnul in inimile lor inca din timpul vietii, iar tu calugarita fiind, cum de n-ai invatat acest lucru? Prin mijlocirea acestei rugaciuni, harul lui Dumnezeu vine sa salasluiasca in tine, asa incat sufletul se desparte de trup, ramanand cu Iisus Hristos si nu mai simte aceasta zdrobire pe care o simti tu acum. Raiul se afla in sufletul omului. Acolo unde Domnul este prezent, acolo este si Raiul. Acum va trebui sa povestesti aceasta vedenie tuturor celor din cinul monahicesc si tuturor crestinilor care traiesc pe pamant si merg spre pierzanie din pricina nepasarii si usuratatii lor (n.n. de care nici macar nu ne dam seama). Iar celor necredinciosi, ori slabi in credinta, nu are niciun rost sa le spui. Atotputernicul Dumnezeu poate sa invie un om mort de veacuri, pentru a arata celor vii ca dupa moarte urmeaza munci sau daruri, dupa cele ce omul a lucrat in viata sa sufleteasca, dar ce folos are aceasta minune, daca acest inviat nici asa nu va fi crezut, ba chiar se afla in primejdia de a fi omorat de ei?”

In timp ce doamna rostea aceste cuvinte, in sufletul meu a licarit deodata o farama de nadejde ca voi reveni pe pamant! Doamna a mai zis: “Daca cineva moare rostind rugaciunea lui Iisus, sufletul sau se afla langa Domnul si acesta nu va fi despartit de El in vesnicie. Asisderea, daca un om isi da duhul in timp ce repeta rugaciunea: Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine pcatosul!, va fi nedespartit de Maica Domnului. Iar cel ce nu mai poate scoate niciun cuvant, dar in tot rastimpul vietii sale s-a nevoit sa deprinda aceasta rugaciune, sufletul sau o va repeta pentru el atunci cand se va afla pe patul de moarte. In ce stare se afla sufletul cand paraseste trupul, in acceasi stare ramane pentru totdeauna si in aceea va fi si judecat. Dupa moarte nu mai este pocainta. Sufletul adormit nu mai poate face nimic pentru el insusi. Rugaciunea sa nu se mai aude inaintea lui Dumnezeu. Singura sa alinare in muncile si instristatea cea vesnica ramane rugaciunea si milostenia celor vii, ramasi in urma sa pe pamant.” A mai adaugat apoi: “O, voi, monahilor, monahiilor! Va numiti voi insiva monahi si incredintati toate cererile voastre lui Dumnezeu si Preacuratei Maicii Sale, voi ganditi: imi este de trebuinta acel lucru sau celalalt; n-as putea trai fara aceea sau cealalta; nici in aceasta viata, nici in cealalta. Imparateasa Cerurilor aude rugaciunile tuturor si se ingrijeste numai de cei ce-si arunca spre ea toata nadejdea, acoperindu-i cu darul Ei cel nemasurat. Ea este Cea care intelege toate necazurile, saracia, suferintele indurate in numele Domnului, ale celui ce zice: Poate ca toate acestea s-au abatut asupra mea potrivit fagaduintei Celui Preainalt; poate ca toate acestea sunt placute inaintea Imparatesei Cerurilor…”.

“Vrei sa-ti arat pe monahii vostri cei nesimtitori?” a continuat doamna. “Priveste!” Si am vazut un sir de calugarite venind catre noi… Erau dintre cele ce slujeau in altar si furau bani si prinoase. Ele tineau in maini pomelnicile cu numele celor carora le apartineau banii. Din urma veneau altele ce nu-si pastrasera fecioria trupeasca si curatia mintii. Printre ele erau si maici care cantau in strana cu mandrie, inaltandu-si nebuneste glasul, cautand sa placa mai mult urechilor omenesti, decat lui Dumnezeu. Mai erau si monahii care murisera avand vrajba unele cu altele, sau dintre cele care vietuisera doar cu trupul in manastire, iar gandurile le erau in lume, lipite de desertaciuni. Toate aveau chipurile asa de mohorate ca si al meu, pecetluite de o nesfarsita tristete. Cantati-mi o cantare inchinata Maicii Domnului – le-am zis monahiilor pe care le cunosteam si care murisera la noi in manastire. Ele insa raspundeau:”Nu mai avem indrazneala, deoarece in vreme ce vietuiam in manastire, n-am slujit-o cu inima curata.” Atunci am inceput sa plang cu amar. “Din pricina nebagarii de seama si a neluarii aminte catre sufletele noastre, am fost lipsite de binecuvantarea de a inalta laude si cantari catre Domnul si Preasfanta Lui Maica”.

Dupa toate cele auzit si vazute, pe care vi le-am povestit mai sus, ingerul care ma dusese in lacasurile de osanda, a venit si mi-a zis: “Iar acum vom merge in locul acela unde sufletul tau a fost despartit de trup…” Deodata m-am trezit in asternutul meu… La inceput imi era frica si sa ma misc, apoi m-am uitat imprejur, mi-am pus lucrurile in randuiala, mi-am facut semnul crucii, murmurand o rugaciune: “Slava Domnului, n-a fost decat un vis!” Abia ce zisesem aceste cuvinte si brusc, ma pomenesc inapoi in cealalta lume. Ingerul care ma calauzise imi spuse cu asprime: “Sa nu crezi cumva ca ai visat! Chiar ai fost intr-adevar in cealalta viata de dincolo de mormant!!”

Infricosata, am cazut in genunchi inaintea lui: “Vai mie ticaloasa si intinata! Cat de mare imi este deznadajduirea pentru ca m-am intors din nou aici! Mi-am petrecut viata in griji desarte, nu am avut in minte decat cum sa imi impodobesc chilia si hainele pentru a placea oamenilor, iar sufletul meu plangea si se intrista, lipsit de hrana nemuritoare a rugaciunii! O! Amar mie! De cate ori mi-am petrecut duminicile si sarbatorile umbland aiurea prin chiliile surorilor din obste, ori discutand desertaciuni cu mirenii, in loc sa ma rog sau sa citesc o carte de folos! Oare nu era de mie de ori mai bine sa fug departe si sa ma pocaiesc?”

”Urmeaza-ma!”, mi-a spus ingerul. “Vom trece prin felurite locurintimp de 20 de zile, iar dupa aceea ne vom intoarce la locul ce ti-a fost sortit pana la a doua venire a Domnului nostru, Iisus Hristos.” Am inceput sa plang amarnic, nefiind in stare sa ma misc din loc. Ingerul si-a intors fata catre mine si m-a privit cu mila. L-am intrebat: “Nu cumva esti ingerul meu pazitor?”, “Da!” mi-a raspuns. Am inceput sa il rog fierbinte: “Roaga-te Celui Preainalt si intoarce-mi sufletul pe pamant ca sa ma pocaiesc.” Ingerul pazitor mi-a spus: “Te voi duce inapoi, dar va trebui sa fagaduiesti ca vei spune si celorlalti tot ce ai vazut si ai auzit aici.” Am cazut in genunchi si am spus ca asa voi face. In aceeasi clipa am simtit o bucurie in suflet, iar ingerul mi-a zis: “Domnul inca nu S-a salasluit in inima ta, insa ai fagaduit sa-L dobandesti. Daca te vei lasa iarasi biruita de desertaciuni lumesti si vei sluji iar patimilor, neindeplinindu-ti fagaduinta, te vei intoarce in acest iad infricosat al chinurilor fara sfarsit. Voi veghea mereu langa tine si voi vedea cum iti indeplinesti indatoririle de crestin si de monah.”

M-am trezit iarasi in patul meu. Am sarit in picioare si l-am vazut pe inger stand langa patul meu. Am alergat la sora mea de chilie, strigand: “Asculta, numai ce am fost in viata de dincolo!” Dupa aceea am alergat sa le caut pe celelalte surori ca sa le povestesc cele intamplate. Ingerul inca se mai afla in acelasi loc. Imi era frica sa nu mai patesc ceva. Am deschis usa si le-am povestit surorilor toata intamplarea, fara sfiala si fara sa le ascund nimic. Intre timp am vazut ca ingerul s-a facut nevazut. Surorile s-au grabit sa ma inconjoare, aratandu-se foarte mirate de toata schimbarea neobisnuita pe care o vedeau la mine, petrecuta intr-un rastimp atat de scurt. In urma cu douazeci de minute ma vazusera cu desavarsire calma si la slujba de rand. Cazand In genunchi inaintea lor, le-am rugat sa ma ierte si le-am fagaduit ca din aceasta clipa voi pune inceput unei vieti noi, cu adevarat placute Domnului, tinand toate juramintele facute la tunderea in monahism: fecioria si curatia simturilor, ascultarea fara cartire, saracia de buna voie, negrija de cele trupesti, instrainarea de lume, de tulburarile ei, si mai ales rugaciunea neintrerupta, prin chemarea sfantului nume al Preadulcelui Iisus Hristos, Caruia mi-am inchinat viata si Caruia I se cuvine cinstea, slava si inchinaciunea, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.”

Preluat din revista in limba rusa “Traditia ortodoxa”, nr.30.

Nota noastra: Intamplarea a avut loc in 1912, inainte de prigoana bolsevica ateista si, ulterior acestei intamplari, monahia Tatiana si-a schimbat radical viata. Intamplarea arata realitatea zguduitoare a lumii de dincolo si ce cred crestinii naivi despre ei insisi si despre ce se intampla cu noi in aceasta viata si in ce inselare ne aflam. Socant in cele ce relateaza maica Tatiana este faptul ca i-a vazut in loc de osanda pe cei ce ii stia langa ea! Pe crestinii care mergeau la slujbe, posteau, se spovedeau, etc. adica aceia despre care ea spunea ca sunt buni crestini. Ce le lipsea acestor crestini, din moment ce ajunsesera in iad? Trezvia! Nu aveau lucrare, nu aveau rugaciune! Erau superficiali in credinta si nici pastorii nu le spuneau ca sunt pe calea ratacirii si a pierzarii. De aceea a si intervenit Dumnezeu prin aceasta minune! Marturia monahiei Tatiana arata o stare generala de decadere a monahismului si a crestinismului in perioada de dinaintea revolutiei bolsevice. Dumnezeu a ingaduit pentru acele vremuri calea prigoanelor, a arestarilor, a crimelor, a lagarelor pentru faptul ca si clerul si monahii si laicii s-au abatut de la calea duhovniceasca. Caci in astfel de situatii, pericolul mortii fiind iminent si permanent, crestinii constientizau ca viata lor e trecatoare, ca oricand pot trece in viata de dincolo si ca trebuie permanent sa se pocaiasca pentru a trece dincolo pregatiti, in orice moment ar veni moartea. Cuviosul Arsenie (cel care a fost in lagarul sovietic si despre care se scrie in cartea “Acuzatul ZEK-18376. Un sfant in lagarele comuniste”) spune ca, in acea perioada, desi Rusia era intesata de manastiri, mai erau doar 4 care tineau corect randuiala: Valaamul, Optina, Pecerska, Diveevo. La un moment dat, in lagar, cand toata lumea (intr-o discutie a detinutilor) acuza regimul comunist pentru ceea ce li se intampla, Parintele Arsenie a spus urmatorul cuvant: “Noi am atras aceasta urgie care a venit peste noi! Noi, prin viata noastra si prin lipsa de pocainta. Preotii luau banii credinciosilor si se distrau si faceau lucruri desarte, iar cei mai mari prigonitori si atei ajunsesera chiar fiii preotilor.”

Deci, fratilor, e bine sa avem o viata crestina in care tinem randuielile – mers la biserica, post, spovedanie, etc. – dar trebuie sa ne intrebam ce vrea Dumnezeu de la noi? Trebuie despatimire si sa ne vedem pacatele, sa nu ne indreptatim, sa nu fim supercifiali in credinta, sa ne rugam neincetat, sa ne smerim, sa ne pocaim. Sa nu fim superficiali si multumiti de viata noastra. Sa nu cartim!

Ce inseamna a dobandi pe Dumnezeu in inima sau in sufletul nostru? Am intrebat si noi un parinte duhovnicesc si ni s-a spus: “Aceasta e o expresie metaforica. In gandirea ascetica a Sf. Parinti inseamna ca orice faptuiesti, vorbesti sau cugeti sa faci in conformitate cu voia lui Dumnezeu. Aceasta inseamna concret sa Il ai pe Iisus Hristos salasluit in tine. Insa pentru a ajunge la o asemenea stare duhovniceasca trebuie sa fii cu totul despatimit. Intr-una din rugaciunile pe care preotul le rosteste in taina la fiecare liturgie se spune: (…)” Pune in noi si frica fericitelor Tale porunci, ca, toate poftele trupului calcand, vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetand si facand toate cele ce sunt spre buna-placerea Ta.” Acesta este un indemn si un angajament al preotului spre lucrarea de despatimire.”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s