Jocul de șah: o interpretare duhovnicească

„Duminica după-amiaza se organizau concursuri de șah. O deconectare nervoasă după tensiunea anchetelor. Mulți copii erau buni șahiști. Pe mese se desenau tablele cu pătrățele albe și negre, iar pe bucăți de carton sau hârtie se desenau figurile pieselor, uneori se modelau din lut. Admiram intuiția mișcărilor câte unui copil. Așteptam o provocare. Știam un mod de a juca șah pe care ei încă nu-l știau, dar pe care trebuiau să-l învețe. Și într-o zi, un oltean, căruia nu-i rețin numele, care îi cam bătuse pe toți, mă întreabă provocator:

– Domnule Maxim, dumneavoastră nu jucați șah? Nu știți să jucați?

Asta și așteptam.

– Ba da, știu să joc, dar nu am adversar.

– Cum așa? Chiar vă credeți invincibil?

– Până acum n-am suferit nici o înfrângere și cred, cu ajutorul lui Dumnezeu, că nu voi suferi nici de acum înainte!…

– Haideți să facem o partidă, se grăbi el să așeze piesele. M-ați făcut curios. N-am auzit până acum să existe cineva care să nu fi pierdut măcar o dată în viața lui.

– Bine, facem partida. Dar, mai înainte de a începe, va trebui nu numai tu, ci oricare din jur, să-mi răspundă la trei întrebări în legărură cu jocul de șah. Dacă veți răspunde corect și integral, mă declar învins înainte de a muta o piesă. Dacă nu, va trebui să recunoașteți înfrângerea.

– Cum? Să mă declar învins înainte de a mișca vreo piesă?

– Da, dacă răspunsul tău va demonstra că nu știi să joci șah. Și atunci de ce să mai muți?

– Domnule Maxim, ne faceți curioși! Puneți întrebările!

– Iat-o pe prima: de ce jucați șah? A doua necesită o lămurire: jocul acesta este un limbaj, ascunde o taină despre aspectele și lupta vieții pe pământ. Știți să traduceți acest limbaj ca să înțelegeți despre ce luptă e vorba și cu ce arme trebuie să luptați? Ultima: mai întâi, jocul acesta este de fapt o problemă de gândire, de raționamente și calcule matematice, calcul al probabilităților și, ca la orice problemă, avem nevoie de o cheie care să ne dea dezlegarea problemei. Cunoașteți cheia cu care să puteți rezolva orice problemă de șah? Răspundeți la fiecare întrebare sau dați un răspuns global.

Răspundeau după cum înțelegeau sau din ce mai auziseră sau citiseră despre șah: că este un joc distractiv, deconectant, că este un joc de concentrare care dezvoltă atenția, imaginația, inteligența, că este un prilej de a petrece timpul în chip nevinovat. Răspunsul fiecăruia reprezenta de fapt stadiul sufletesc, capacitatea de a înțelege diferitele aspecte ale vieții. Căci fiecare scoate din vistieria inimii lui ceea ce are.

– Dragii mei, toate câte le-ați spus sunt numai în parte adevărate. Dar nici unul nu ați dat adevăratul și întregul răspuns.

– Și care este răspunsul?, au întrebat grăbiți.

– Pentru o înțelegere mai ușoară le vom lua pe rând. Mai întâi, jucăm șah ca să cunoaștem caracterele!

Copiii au făcut ochii mari, nedumeriți.

Ia uitați-vă la această tablă de șah pe care sunt așezate piesele. Ce caracteristici observați la forma, numărul și felul de a se mișca – stilul de joc al acestor piese?

– … ?

– În această unitate de luptă sunt două linii de luptători. În cea din față, pionii sunt identici; numărul lor nu e o problemă pentru adversar. Piesele de pe linia din spate au denumiri și caracteristici diferite și dubluri, afară de două. Pionii, cei mulți, sunt împinși înainte. Cu ei se deschide bătălia. Mișcarea lor e scurtă. Ei n-au statură. Nu pot privi departe. Un pas, și acela limitat. Sunt cei mai expuși de a cădea în luptă. Ei se apără, nu atacă. Lasă loc celor din linia a doua, ca și cum n-ar avea „viziune”. De multe ori sunt sacrificați, pentru a atrage în cursă adversarul sau pentru a dezvolta tactica și strategia. Lovesc numai atunci când li se pune sula în coastă. Ei reprezintă mulțimea inconștientă de valoarea și puterea ei, care n-are viziune, pe care o manevrează și o sacrifică cei din spate, conducătorii, pentru a-și atinge țelurile lor. Ei lovesc numai din necesitate, atunci când existența le este amenințată direct. În legitimă apărare. Putem spune că tabla de șah e tabla vieții, arena în care se mișcă ființele omenești, fiecare cu caracterul său.

În spatele pionilor, a mulțimii, stau piesele, indivizii cu caractere speciale. Se angajează în luptă imediat cu pionii sau manevrează această categorie caii. Calul reprezintă omul politic, mai precis, politicianul. El se mișcă într-un mod neașteptat, pe o linie frântă (un L), având posibilitatea să amenințe șase puncte, fără să-ți dai seama imediat ce urmărește, fără să observi exact intenția lui. Șase păcate venale în care se complace politicianul: al șaptelea, de fapt primul în care stă, mândria, îl face să se complacă în păcat și să uzeze de celelalte: iubire de argint, desfrânare, lăcomie, invidie, mânie și lene. Are și o dublură. E secondat în mișcările înșelătoare de un prieten care-i face și îi continuă jocul cu aceeași lipsă de demnitate morală. El se poate retrage după ce a distrus adversarul, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Politicianul nu are scrupule de conștiință. Cade, de obicei, răpus de un adversar ca și el: „Fiecare pasăre pe limba ei piere”.

Lângă el stă nebunul sau ofițerul. Înfățișarea lui e ciudată, capul e pe jumătate alb, pe jumătate negru: nu e întreg la minte. Stilul lui de luptă e foarte curios. Se duce, cum zic ardelenii, într-o dungă. Oprindu-se unde îi vine, distrugând totul în cale. El nu are capacitate de discernământ, are o idee fixă. Și el are o dublură. Dacă piere un nebun, îi ia locul altul. Ideile nebunilor care conduc lumea la măcel nu se termină. El este subordonat de fapt altei piese, pe care o servește, de care ascultă și căreia îi deschide posibilitățile de manevră și de finalizare a scopurilor.

Aceasta e regina – femeia. Viața militarilor, în general, e legată de viața femeilor. Mai toate bătăliile au fost câștigate nu în lupte cinstite, ci datorită intrigilor și vicleniilor femeilor – e vorba de aspectul negativ al sufletului femeii – care și-au adus la picioare militarii care le-au servit. Regina nu are scrupule pentru a-și atinge scopurile. Trebuie doborât oricine se împotrivește. Ea își permite orice. Jocul ei este cum vrea ea. Nu e constrânsă de nici o regulă dinăuntru sau dinafară. Ea poate lovi oriunde, pe oricine, de aproape sau la distanță, indiferent de direcția în care se află. Poate lovi chiar regele adversar în casă la el. E simbolul vicleniei, desfrâului și urii dezlănțuite până la crimă. Dacă vreți o personificare a acestei piese, gândiți-vă la Lupeasca: și-a ajuns țelurile, subordonându-și nebunii care i-au executat ordinele și ucigându-l spiritualicește chiar pe rege.

Iar regele reprezintă rațiunea. Rațiunea de a fi a întregii societăți de pe tabla vieții. Dacă toate piesele cad, toate puterile de luptă, dar rațiunea trăiește, regele e viu, judecă și construiește sisteme de apărare și atac, bătălia nu este pierdută. El nu lovește. Noblețea demnității lui e doar să conducă bătălia. Pe el îl apără toți, pentru el mor toți, dar el nu ucide pe nimeni. Dispune de o singură armă: înțelepciunea. Când a pierdut-o, toate puterile se dezorganizează și nu mai au rațiunea de a mai exista. Așa se întâmplă și pe plan social și pe plan spiritual, intim. Toate piesele noastre sufletești, toate darurile și toate virtuțile nu pot servi existenței noastre decât dirijate de înțelepciune. Fără ea, existența e irațională. Piere! Pentru că orice existență umană, fie individuală, fie socială își are rațiunea numai în Înțelepciunea divină.

Mai e o piesă, foarte interesantă: tura sau turnul reprezintă turnul de apărare. Ultimul refugiu al luptătorului, care-și pune o singură întrebare alternativă: viața sau moartea. E omul de credință, scutierul regelui, care-l păstrează lângă el. Este ultimul care moare în apărarea regelui (rațiunii). El este cinstea sufletească, merge numai pe căile indicate de onoare! Mișcarea lui e rectilinie și în cruce. Crucea este felul lui de a acționa. El acționează de sus în jos, din porunca Rațiunii divine, investit ca slujitor al Adevărului. În planul orizontal, istoric, mărturisește capacitatea lui de jertfă.

În sinteză răspunsul la cele trei întrebări e acesta. Jucăm șah pentru a cunoaște caracterele; a ști să ne ferim de inconștiența vulgului și necinstea sufletească a politicianului; a nu sta în calea oamenilor cu idei fixe, nici a ne face părtași cu ei în acțiuni care ne discreditează moral; a ne feri să cădem în plasa plăcerilor ușoare, a satisfacțiilor instinctuale, a plăcerilor perverse și, în fine, a rămâne prieteni devotați regelui (Rațiunii Supreme), „căzând mai bine pe drumul onoarei, decât învingând printr-o mișelie”.

Acesta este adevăratul joc de șah: șahul de pe tabla vieții. Nu pierzând vremea ore întregi, aplecat la o masă, la sfârșitul jocului având doar o satisfacție egoistă, înfumurată, de învingător lumesc. Trebuie să observ mișcarea forțelor malefice care vor să acapareze lumea cu dorința de înscăuna puterea răului. Iraționalul în locul Raționalului; să dejoc aceste forțe cu ajutorul puterilor Rațiunii Supreme, care-mi descoperă jocul lor și-mi mobilizează puterile morale proprii, făcându-mă far călăuzitor și pentru alții, pentru societate, spre înfrângerea forțelor malefice. Mai este nevoie să mut vreo piesă?

Copiii mi-au mulțumit și zâmbind mi-au zis:

– Într-adevăr, nu știm încă să jucăm șah. Ne recunoaștem învinși. Dar promitem că vom învăța.”

Sursa: Imn pentru crucea purtată, Vol. II, Virgil Maxim, Editura Babel, Bacău, 2012, pg. 191-193

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s