Feminismul radical și corectitudinea politică

„Probabil că nici un aspect al corectitudinii politice nu iese mai pregnant în evidență în viața de astăzi a Americii ca ideologia feministă. Se bazează feminismul, asemeni celorlalte componente ale corectitudinii politice, pe marxismul cultural importat din Germania în anii ’30? Deși, în America, istoria feminismului se întinde pe o perioadă mai lungă de 60 de ani, avântul pe care l-a luat în ultimele decenii a fost pus în strânsă legătură cu revoluția socială în extindere condusă de marxiștii culturali.

În ce zone putem observa prezența feminismului radical? La televizor, unde aproape toate filmele de succes au în centru o femeie ca „personaj-vedetă”, iar subiectul și personajele pun în evidență inferioritatea bărbaților și superioritatea femeilor. În armată, unde extinderea oportunităților pentru femei, astfel încât acestea să poată ajunge chiar în poziții de luptă, este însoțită de introducerea unor duble standarde și, ulterior, a unor standarde reduse, precum și de o diminuare a numărului de tineri înrolați, în timp ce „războinicii” din forțele militare pleacă în masă. În câmpul muncii, în cazul preferințelor și practicilor, validate de guvern, care favorizează femeile, fiind folosite acuzațiile de „hărțuire sexuală” pentru a-i determina pe bărbați să se conformeze regulilor corecte politic. În universități, unde studiile de gen proliferează, iar principiul „acțiunii afirmative” se aplică la concursurile de admitere și angajare. Îl întâlnim în alte zone ale pieței muncii, în sfera publică și în cea privată, unde se acordă un timp și o atenție fără precedent cursurilor de formare pentru dobândirea unui comportament tolerant („sensitivity training”), pe lângă promovarea acțiunii afirmative. Este implementat în școlile publice, unde „cunoașterea de sine”, și „respectul de sine” sunt promovate din ce în ce mai intens, în timp ce învățământul universitar decade. Și, din nefericire, vedem cum, invocând „dreptul femeii de a alege”, mulți americani, inclusiv dintre persoanele care se află în poziții de răspundere în sfera dreptului public și în cea culturală, cred că „este un lucru normal” să fie permisă uciderea celor mai neajutorați dintre noi (notă: în opinia mea, pare că se referă la avort).

feminism-4

Deși tema acestui eseu o constituie faptul că mișcarea feministă radicală este îmbrățișată de actuala ideologie a corectitudinii politice, derivată din marxismul cultural, feminismul în sine are rădăcini mai vechi. Feminismul a luat naștere în America în anii 1830 , în cadrul generației care cunoștea prima etapă a revoluției industriale. Femeile, care timp de secole s-au confruntat cu greutățile unei vieți agrare, au ajuns să aparțină nobilimii din clasa de mijloc și să dispună de mai mult timp și energie, ceea ce le-a permis să scrie articole de ziar și romane pentru „surorile” lor. Primele etape ale feminizării culturii americane începuseră.

Aceste feministe, radicale în vremea lor, au devenit nucleul mișcării transcedentaliștilor idealiști, printre care se numărau Ralph Waldo Emerson, Henry David Thoreau și mulți pastori unitarieni radicali din epoca respectivă. Ei erau, de asemenea, aboliționiști, preocupați de abolirea sclaviei, precum și de anihilarea culturii Sudului. Stimulați de retorica scriitoarelor Harriet Beecher Stowe (autoarea romanului Coliba Unchiului Tom), Julia Ward Howe (autoarea versurilor din „Imnul de bătălie al Republicii”) și Margaret Fuller (prima editorialistă feministă radicală), bărbații și femeile din această generație care adera la transcedentalismul idealist au împins țara noastră într-un război civil.

Cine erau acesti idealiști transcedentaliști și de ce ar trebui oare să ne amintim de ei astăzi? Aceștia au fost precursorii generației idealiste a „boomerilor” de astăzi (baby boomer: generația celor născuți în timpul exploziei demografice din perioada 1946-1964). Deși nu putem identifica o legătură directă între transcedentaliști și boomeri de astăzi, caracteristicile lor sunt foarte similare. Putem să ne dăm seama în ce direcție ne conduc boomerii care formează elita actuală dacă trecem în revistă istoria transcedentalismului și principiile de la baza acestei mișcări.

Transcedentaliștii au pledat pentru abolirea sclaviei, drepturile femeilor, cumpătare, pacifism (dar nu și în cazul luptei împotriva sclaviei) și pentru alte cauze pe care regăsim astăzi în cultura pop aparținând curentului New Age. De la aceste cauze s-a ajuns la spiritism (vorbirea cu morții), misticism oriental și frenologie (cunoașterea personalității cuiva prin analizarea conformației craniului). Aceste preocupărim s-ar încadra de minune în mișcarea New Age de astăzi. Luther George Williams subliniază, referindu-se la organizațiile de femei și la mișcarea pentru drepturile civile: „Sclavii eliberați au obținut dreptul la vot numai după adoptarea amendamentelor al 13-lea, al 14-lea și al 15-lea (ratificat în 1870), dar femeile nu au avut același succes. Ele nu au primit dreptul la vot decât după amendamentului al 19-lea, în 1920. Totuși victoriile politice substanțiale pe care aceste grupuri le-au înregistrat (în perioada Războiului Civil) au consolidat cooperarea între ele. Astăzi organizațiile lor politice domină fiecare aspect al societății, politicii și educației în America, inclusiv sfera armatei.”

Într-adevăr, se poate observa o paralelă politică între asaltul feminismului radical asupra institutelor VMI (Virginia Military Institute, cea mai veche instituție de învâțământ superior militar, finanțată de stat, din SUA) și The Citadel (institut miltar de învățământ superior din Carolina de Sud) și activismul transcedentaliștilor din perioada Războiului Civil. Acest atac desfășurat astăzi constituie, în parte, o continuare a eforturilor depuse pe parcursul unui secol de a distruge cultura Sudului. Spre deosebire de feminismul radical din prezent, feminismul social din anii 1890 și de la începutul secolului XX avea un caracter mai puțin totalitar. Adepții lor militau pentru dreptul la vot al femeilor, dar și pentru întărirea familiei.

Astăzi, feminizarea culturii americane, proces care a cunoscut o accelerare începând cu anii 1960, continuă să se extindă. Feminiștii radicali cer ca femeilor să li se permită să poată „alege” intrarea în infanterie, în artilerie, în cadrul forțelor speciale sau ocuparea funcției de inginer militar în armată și marină. Aceste solicitări vin în urma intensificării procesului de feminizare a Aviației navale, Forțelor Aeriene și Armate ale SUA începând cu 1993.

feminism2

Feminizarea politicii americane a fost promovată la alegerile prezidențiale din 1996, când partidele au creat prezentări „feminizate” ale candidaților, concepând discursuri sentimentale, emoționale, de genul celor ale lui Oprah Winfrey, și clipuri video sentimentale cu candidații la președenție. Ambii candidați au fost portretizați drept niște ființe sensibile, blânde, conduse de emoții, conectate suficient de puternic la sentimentele lor, astfel încât toate femeile din America să se simtă „confortabil” sub conducerea lor (Femeile au fost descrise ca tinzând să fie mai sentimentale, mai înclinate să evite riscurile, mai puțin competitive decât bărbații și, de asemenea, mai permisive și mai puțin critice). Mizând pe voturile a 60 de milioane de femei, ambele partide au încercat să intre în grațiile componentei „feminine” a Americii.

Fără îndoială că, în mass-media, se promovează o imagine a „bărbatului de astăzi” ca fiind cea a unui tip emoțional, care se conformează agendei feministe radicale. El este un produs principal al Hollywoodului, e nelipsit din sitcomurile (i.e. seriale) și filmele de la televizor, imaginea lui e promovată de analiștii politici invitați la talk show-uri. Feminizarea a devenit un fenomen atât de evident, încât ziarele și revistele scriu despre asta. De exemplu, revistele Washington Times și National Review ne spun că „în spatele promovării fervente a <<chestiunilor bărbătești>> în revistele de astăzi dedicate bărbaților, se ascunde o criză de încredere. Ce înseamnă să fii bărbat în anii ’90?” Se constată că revistele din vremea noastră dedicate bărbaților (Esquire, GQ, Men’s Health, Men’s Fitness, Men’s Journal, Details, Maxim, Men’s Perspective) se adresează unui nou tip de bărbat, feminizat.” Câteva exemple? Modul cum se raportau bărbații la înfățișarea lor exterioară nu mai este actual. Dacă de mai amintim, grija părinților noștri față de menținerea unui aspect fizic plăcut se limita, în general, la bărbierit și punerea unei cravate. Potrivit lui Lowry:

„Este greu să ni-i imaginăm fiind interesați de articole de genul <<un abdomen plat pentru plajă>> (Verge) sau de cele trei parfumuri bărbătești noi, potrivite pentru sezonul de toamnă (GQ), sau chiar de un articol cu titlu <<noul costum la modă în toamna aceasta>> (Esquire). Dar, undeva pe parcurs, bărbații au devenit mai puțin preocupați de a fi puternici și sobri și mai interesați să devină atrăgători.

Într-adevăr, procesul feminizării culturii americane este aproape încheiat. Iar ultimul bastion al dominației masculine, armata SUA, se află sub asalt.

feminism1

Dacă acest curent al „feminizării” ar fi stimulat numai de feminiștii radicali care urmăresc să răstoarne o ierarhie percepută ca fiind dominată de bărbați, ar exista o speranță mai mare că ciclurile istorice vor conduce către o reconciliere durabilă între bărbați și femei în America. Dar interesele din spatele acestei mișcări țintesc dincolo de acest obiectiv și nu vor fi satisfăcute de vreo reconciliere. Feminiștii radicali au îmbrățișat și au fost atrași în mișcarea mai amplă și cu implicații mai adânci a marxismului cultural. Pentru marxiștii devotați, strategia este de a ataca ori de câte ori o divergență aparentă va da naștere unui număr de persoane „asuprite”, viitori potențiali alegători – în acest caz, femeile, care reprezintă cea mai mare parte din electorat. Marxiștii culturali, bărbați și femei, exploatează la maximum această situație, iar teoria dezvoltată de Școala de la Frankfurt le oferă ideologia necesară.

Teoriile Școlii de la Frankfurt susțin că personalitatea autoritară este un produs al familiei patriarhale. Există o asociere directă între această teorie și cartea lui Engels „Originile familiei, a proprietății private și a statului”, care promovează matriarhatul. Mai mult, Karl Marx a fost cel care a scris, în „Manifestul Comunist”, despre ideea radicală a unei „comunități a femeilor”. În plus, în 1845, în „Ideologia germană”, a criticat concepția că familia constituie unitatea de bază a societății.

Conceptul de „personalitate autoritară” nu trebuie interpretat, în primul rând, ca o țintă în războiul împotriva prejudecăților. Este un ghid folosit în războiul psihologic împotriva bărbatului american, pentru a-l face pe acesta neinteresat să apere credințele și valorile tradiționale. Cu alte cuvinte, scopul a fost de a-l „castra”. Fără îndoială, Institutul de Cercetări Sociale al Universității Frankfurt urmărea acest lucru, din moment ce a folosit termenul de „tehnici psihologice pentru schimbarea personalității.”

Personalitatea autoritară, studiată în anii 1940 și 1950 de adepții americani ai Școlii de la Frankfurt, a pregătit terenul pentru desfășurarea unui astfel de război psihologic împotriva rolului bărbatului. Obiectivul a fost promovat de Herbert Marcuse și de alții, sub paravanul „eliberării femeilor” și în cadrul mișcării noii stângi, în anii ’60. Dovada că se intenționează ca tehnicile psihologice pentru schimbarea personalității să se concentreze în special pe „castrarea” bărbaților americani a fost oferită de Abraham Maslow, fondatorul „psihologiei umaniste, cea de-a treia forță” și promotor al tehnicilor psihoterapeutice în sălile de clasă ale școlilor publice. El scria că „următorul pas în evoluția personală este transcederea masculinității și a feminității către un tip general de umanitate”.

frankfurt school

Se pare că promotorii înfocați ai marxismului cultural știu exact ce vor să facă și cum au de gând să își pună în aplicare agenda. În fond, au reușit deja să realizeze o parte importantă din obiectivele lor.

Cum s-au petrecut aceste transformări în universitățile americane? Gertrude Himmelfarb observă că ideile s-au strecurat în cursurile universitare tradiționale aproape neobservate până când a fost prea târziu. Schimbarea s-a petrecut atât de discret că, atunci când au cercetat situația, au observat că postmoderniștii le promovau ideile cu zel. „Erau învăluiți de un val de subiecte la modă legate de multiculturalism, cum sunt feminismul radical, relativismul deconstruit ca istorie și alte cursuri” care subminează continuitatea civilizației occidentale. Într-adevăr, acest val a avansat, inundând cu totul, așa cum au anticipat Antonio Gramsci și reprezentanții Școlii de la Frankfurt – o revoluție blândă, căreia nu i s-a putut opune rezistență prin forță.

Școala de la Frankfurt a stabilit etichetarea oponenților Revoluției culturale marxiste ca având o „personalitate autoritară”. 

Potrivit datelor disponibile: În 1944, a avut loc o reuniune a oamenilor de știință americani, organizându-se o conferință despre prejudecățile religioase și rasiale. În următorii cinci ani, o echipă a Școlii de la Frankfurt, sub conducerea lui Max Horkheimer, a realizat profilul social și psihologic detaliat al americanilor în cadrul unui proiect intitulat „Studii despre prejudecăți”. A rezultat o carte denumită Personalitatea autoritară, scrisă de Theodor Adorno et al., care rezumă unul dintre cele mai ample sondaje de opinie realizate în Statele Unite. Cartea a fost publicată în 1950 și se încadrează, în toate privințele, în linia principiilor originale ale teoriei critice. Fiind un document care confirmă sistemul ideologic al revoluționarilor Școlii de la Frankfurt, este, furnciarmente, anti-Dumnezeu, anti-creștinism, anti-familie, anti-naționalism, anti-patriotism, anti-conservator, anti-ereditate, anti-etnocentrism, anti-masculinitate, anti-tradiție și anti-moralitate.

Toate aceste aspecte sunt caracteristice teoriei critice.

„Marxismul cultural”, așa cum este el predicat în SUA de absolvenții Școlii de la Frankfurt, este implementat de elita formată din boomeri. Aceasta a teoretizat și a răspândit conceptele foarte populare și distructive de acțiune afirmativă”, „multiculturalism” și „diversitate”. Nimeni nu poate evita acești termeni astăzi. Aceste concepte s-au dezvoltat, în timpul anilor 1940, ca urmare a studiilor despre antisemitism și discriminare ale Institutului de Cercetări Sociale și a infuziei sistematice a limbii cu termeni precum „discriminare”, „drepturi civile”, „drepturile femeilor” și alte „drepturi ale minorităților” în cultura americană.

Potrivit lui Raehn: „Teoria critică, funcționând ca psihologie a maselor aplicată, a condus la deconstruirea genului în cultura americană. Ca o consecință a aplicării principiilor teoriei critice, distincțiile dintre masculinitate și feminitate vor dispărea. Rolurile tradiționale avute de mame și de tați trebui anulate, astfel încât patriarhatul să se încheie. Copiii nu vor mai fi crecuți protrivit genului lor biologic și rolurilor asociate diferențelor biologice dintre ei. Toate aceste aspecte reflectă scopul Școlii de la Frankfurt, constând în suprimarea familiei tradiționale.” (!!!!!!!)

Astfel, unul dintre principiile de bază ale teoriei critice a fost necesitatea de a distruge familia tradițională. Coriferii Școlii de la Frankfurt predicau:

„Chiar și o abolire parțială a autorității parentale în familie ar trebui să sporească disponibilitatea unei generații viitoare de a accepta schimbarea socială”.

Cei care urmăresc transformarea culturii americane, așa cum a fost gândită de marxiștii culturali, țintesc mai departe decât instituirea egalității între sexe.

feminism3

Agenda lor include „teoria matriarhală” , prin care își propun să transforme cultura americană în una dominată de femei. Aceasta constituie o revenire la Wilhelm Reich, membru al Școlii de la Frankfurt, care a conceput teoria matriarhală în termeni psihanalitici. În 1993, Reich scria, în Psihologia de masă fascismului, că matriarhatul constituie singurul gen autentic de „societate naturală”.

Erich Fromm, un alt membru fondator al Institutului a fost unul dintre cei mai activi susținători ai teoriei matriarhale. Fromm considera că toate sentimentele de iubire și altruism derivă, în fond, din dragostea maternă care se dezvoltă în perioada lungă de sarcină și de îngrijire postnatală:

„Prin urmare, [în concepția lui Fromm] dragostea nu depinde de sexualitate, așa cum credea Freud. De fapt, sexul se asociază, cel mai adesea, cu ura și cu distrugerea. Masculinitatea și feminitatea nu sunt reflexii ale diferențelor sexuale <<naturale>>, cum au crezut romanticii. Ele, provin, mai degrabă, din diferențele asociate rolurilor sociale, care sunt, în parte, determinate social.”

Această dogmă a constituit un precedent al concepțiilor feministe radicale de astăzi despre care citim în ziare și auzim în programele de televiziune, inclusiv în buletinele de știri. Pentru promotorii lor, rolurile bărbaților și ale femeilor sunt un rezultat al îndoctrinării culturale – o îndoctrinare impusă de o cultură patriarhală masculină în detrimentul femeilor.

womens-day-1970s

Într-adevăr, în anii 1990, marxismul cultural a fuzionat cu feminismul radical în cadrul generației boomerilor, care amintesc de transcedentaliștii periculoși de la începutul secolului al XIX-lea. O stare generală conflictuală ia naștere în țara noastră, stare care poate conduce la destrămarea civilizației americane.

Critica distructivă a elementelor care compun fundamentul culturii americane a inspirat revoluția contraculturală din anii 1960. Boomeri idealiști care deveneau majori s-au străduit să transforme cultura predominantă într-o cultură opusă, în spiritul revoluției sociale. Acum, reprezentanții generației boomerilor se află în poziții de putere și sunt preocupați să submineze instituțiile istorice ale țării noastre. Ei urmăresc și distrugerea moștenirii „civilizației occidentale.”

Cum scrie Richard Bernstein în cartea sa despre multiculturalism, „în ultimele decenii, mișcarea condusă de revoluționarii marxiști din America s-a axat, mai curând, pe războiul dintre rase și sexe decât pe lupta de clasă”, specifică epocii anterioare. Acest fapt reflectă implementarea unui program de restructurare a societății americane cu implicații mai ample decât cele pe care le poate avea un program economic. După cum declară deschis revoluționarii sociali, scopul lor este de a desființa hegemonia bărbaților albi. Pentru realizarea acestui plan, toate barierele din calea introducerii unui număr mai mare de femei și minorități în întreaga „structură a puterii” trebuie să fie eliminate prin toate mijloacele disponibile. Adoptarea de legi și intentarea de procese, intimidarea și demonizarea bărbaților albi ca fiind rasiști și sexiști sunt obiective urmărite prin intermediul mass-media și al sferei universitare. Psihodinamica procesului revoluționar țintește către descalificarea psihică – decapitarea –  celor care se opun.

smash_cultural_marxism_by_riversofblood-d67fpwi

După cum subliniază Steve Forbes: „Fondatorii țării noastre au recunoscut existența a trei valori primordiale în Declarația de Independență și le-au așezat într-o ordine adecvată: viața, libertatea și urmărirea fericirii.”

Forbes observă că, dacă ordinea acestor drepturi fundamentale ale omului este inversată – plasarea fericirii înaintea libertății sau a vieții – ajungem la haos moral și la anarhie socială.

Judecătorul Robert Bork descrie o astfel de situație ca fiind „liberalism modern”. Trăsăturile acestui sunt, potrivit lui Bork, „egalitarismul radical” (mai curând, egalitate în privința rezultatelor decât a oportunităților) și <<individualismul radical>> (reducerea drastică a limitelor care pot îngrădi satisfacția personală).

De asemenea, judecătorul Bork definește feminismul radical drept „cel mai distructiv și fanatic” aspect al acestui liberalism modern. În continuare, caracterizează feminismul radical ca fiind „totalitar în spirit”.

Majoritatea americanilor nu-și dau seama că, prin instituțiile lor, sunt condusi de revoluționari sociali care aspiră către distrugerea continuă a oridinii sociale existente pentru a crea una nouă. Revoluționarii sunt elitele formate din boomeri, adepți ai curentului New Age. Ei controlează, în prezent, instituțiile publice din Statele Unite. Revoluția lor „blândă”, începând cu revoluția contraculturală din anii tinereții lor, se apropie de apogeu. Un element – cheie sau chiar dominant – deoarece, după cum se presupune, acesta reprezintă cel mai mare grup social și politic din masa posibililor alegători ai lor – este feminismul. Mișcarea marxistă, în varianta ei culturală modernă „discretă”, pare a „mătura” totul în calea ei. Deținând controlul în mass-media – infestată total de ideile feministe – , este greu de depistat forțele care instigă la o revoluție contraculturală. Sunt boomeri noi totalitariști generația cea mai periculoasă din istoria Americii? William Strauss și Neil Howe sugerează că așa este, în cartea lor Generations: The History of America’s Future: 1584 – 2069 (Generații: Istoria viitorului Americii: 1584 – 2069).

James Kurth notează: „Statele Unite au devenit o mare putere care contestă o parte însemnată din ceea ce considera odinioară a fi civilizația occidentală, în special realizările culturale și orânduirea socială ale acesteia. Elitele americane dominante – cele care se află la putere în politică, în sfera afacerilor, în mass-media și în mediul universitar – se folosesc de puterea pe care o dețin, în special de puterea <<subtilă>> a informațiilor, a comunicațiilor, a mijloacelor de divertisment, pentru a distruge civilizația occidentală nu numai în America, ci și în Europa.”

Vor lua oare atitudine bărbații americani, de orice rasă, și femeile tradiționaliste americane de orice vârstă și situație – care pot constitui, foarte probabil, o majoritate tăcută reprezentantă sexului lor – pentru a se opune corectitudinii politice? Sau vor continua bărbații americani să accepte, de bunăvoie, o viitoare condiție de sclavi sub dominația unui nou matriarhat american? Se va pregăti astfel calea către o stare de anarhie și către sfârșitul democrației americane? Se poate ca soarta civilizației americane să depindă de rezistența fermă a bărbaților americani împotriva feminismului corect politic. Mai mult decât atât, ei trebuie să se opună abil tuturor ideilor corectitudinii politice, ale marxismului cultural – feminismul radical fiind doar una dintre armele acestuia.”

Political-Correctness-Gone-Mad-Image-51

Sursa: Corectitudinea politică: „religia” marxistă a noii ordini mondiale, William S. Lind et.all, Editura Rost, București, 2015, pg.69-82

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s