Părintele Justin Pârvu: Despre canonizarea Sfinților Închisorilor

„Or să se bată cu noi și morți, iar noi o să fim alături de voi ca să ne apărați. Și morți vom izbândi!” Părintele Gheorghe Calciu

a) Necesitatea canonizării mucenicilor din temnițele comuniste

Acești sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Pitești, Gherla, din toate pușcăriile noastre, formează cea mai frumoasă și cea mai măreață coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai că nu strigă de acolo.

Izvorârea sfântului mir din osemintele lor, așa după cum se cunosc minunile acestea, e așa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta și eroismul vieții lor. Acesta este, de fapt, un alt mesaj pentru neamul nostru. Aceștia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă și vindecări în toate colțurile lumii – mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisirii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea.

Mai am o neliniște: să îi văd pe acești martiri canonizați. Sfintele lor moaște izvorăsc pretutindeni mireasmă și vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până și în Țara Sfântă, la Sfântul Munte Athos și în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinți și maici că sfinții izvorăsc mir și mireasmă nemaiîntâlnităVreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în Bisericile noastre la închinare moaștele acestor sfinți mucenici, că a ajuns să fie slăviți peste hotare mai degrabă decât în țara lor.

Dumnezeu cred că a trecut cu vederea greșelile noastre și a lucrat în neamul acesta, pentru credința poporului și martiriul mucenicilor noștri din închisori și de prin munți. Nu ierarhii și preoții au ținut ortodoxia românească, ci mucenicii din închisori și mamele creștine care și-au crescut copiii în duhul acesta al adevărului ortodox.

b) De ce nu sunt canonizați mucenicii din închisorile comuniste

Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisori arată cât de slabi și de neputincioși sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să înviezeAveți piatră? Aveți stânci? Puneți pe mormântul lor și îl păziți cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existența lorDar, în ciuda tuturor eforturilor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioși în fața adevărului, iar nedreptățile săvârșite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului și familiilor lor. Ororile săvârșite de acești agenți ai ateismului, ai satanei, apasă pe conștiințele lor și ale familiilor lor, încât putem spune că sunt niște oameni maltratați moralicește.

Vina de altfel o purtăm și noi, pentru că am fost surzi la durerile și strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem și azi, încât nici preotul nu pomenește nimic la parohia lui de existența acestor martiri și sfințenia lor. Preotul de azi e surd și la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici pentru o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri și datorii.

De aceea, martirii nu se plâng. Martirii se proslăvesc. Lor ne rugăm să mijlocească pentru noi în fața Tronului Ceresc.

Așa se proslăvesc la noi sfinții mucenici: prin batjocură, prin prigoană, prin trudă și prin suferință. Nu poate dăinui un neam fără eroi, fără sfinți. Și noi să fim atenți la educația pe care o facem copiilor, ca ea să fie în spiritul neamului din care facem parte.

Ce e neamul? Neamul este tatăl meu, este fratele meu, mama mea, vecinul meu, comuna mea, județul meu și toate la un loc formează neamul. Formați copiii în duhul acesta creștin, să poată dărui, nu numai să ia!

Iar faptul că la noi nu sunt canonizați este lesne de înțeles. Dacă ar recunoaște sfințenia lor, ar însemna să recunoască toată baza lor de minciuni, se prăbușesc cu totul. Ei supraviețuiesc numai prin minciuna aceasta permanentă.

Dar prin martirii Bisericii trăiește Ortodoxia și va trăi. Cu cât mai mult sunt denigrați și osândiți și după moarte, cu atât mai mult ei vor rămâne mai vii în fața poporului nostru. Ei sunt oricum canonizați nu numai prin evlavia poporului român, ci și a altor popoare ortodoxe.

Sfântul sau martirul este eroul neamurilor. Nu ne interesează pe noi coloratura lui politică. El nu este omul mărginit – în România, ori în Spania, ori în Franța – el este omul care depășește granițele valorilor. E interesant că avem sfinți în secolele XIV, XV, XVI, XVII, dar de ce să nu ne scoatem în evidență și mărturiile actuale, mai recente?

Sigur, e mare lucru să canonizăm pe Varlaam Mitropolitul, dar ceilalți de ce să stea nebăgați în seamă? Poate toată sărăcia și mizeria în care trăim noi astăzi, lucru pentru care ne urăsc celelalte popoare, este tocmai pentru că trecem cu indiferență pe lângă trupurile martirilor români. Până și catolicii își canonizează mai repede sfinții. Asta nu împrumută ecumeniștii noștri? Când vrem să canonizeze un sfânt, pe noi trebuie să ne intereseze dacă harul lui Dumnezeu a lucrat sau nu în acel suflet. Nu! Pe noi de interesează mai întâi ce culoare politică a fost, dacă ne convine sau nu. De exemplu, despre Părintele Ilie Lăcătușu – ce putem spune despre el? E sfânt sau nu? Dar, dacă este legionar, atunci nu mai este sfânt. Păi unde mai e adevărul? Acești tineri au murit pentru un adevăr creștin și național, a fost cu adevărat o mișcare de regenerare a Creștinismului nostru Ortodox.

Dar aceeași mafie din trecut este în prezent și va fi în viitor. Să se prezinte acum partidele politice și să spună câți sacrificați au din rândul tineretului lor? Ducem lipsă de jertfă pe plan politic. Nu riscă nimeni nimic, toți se protejează. De asta nici poporul nu-i iubește.

Mitropolitul Varlaam n-a fost deloc în afara vieții politice, a fost foarte implicat în viața societății politice românești. Biserica a fost prezentă întotdeauna în viața politică; n-a fost niciodată o conferință a unui guvern în care să nu fie și reprezentantul Bisericii. Ultimul cuvânt, să știți, era dintotdeauna de partea Bisericii – „Promulgăm legea cu condamnarea la moarte sau nu promulgăm?”… Erau foarte atenți să vadă ce spune Biserica. Dar, când a fost vorba să execute pe Codreanu și pe toată elita asta a creștinilor ortodocși, toată lumea a fost de acord – trebuie executat, pentru că tulbură nația. Cea mai mare greșeală care s-a făcut în Ortodoxia noastră a fost că politicul a arestat toată atitudinea Bisericii, adică Biserica s-a integrat perfect vieții politice, după cum au fost vremurile.

Și ce fapte mari de canonizare cer decât se văd la un Virgil Maxim, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Părintele Calciu?… Dar ei nu pot promova acești sfinți, pentru că nu-și pun ei pielea în saramură…

Sursa: Din volumul „Din învățăturile și minunile Părintelui Justin”, editat de Fundația Justin Pârvu, 2013, pp.64-67 – prezentat în cartea „Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor”, Octavian Anastasescu, ed. Areopag, București 2014

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s