DE CE SFÂNTĂ TINEREȚE LEGIONARĂ?

„Cine zice că petrece întru El (Hristos) dator este, precum Acela a umblat, și el așa să umble.” (Ioan 2, 6).

„Vă scriu vouă, tinerilor, căci sunteți tari și cuvântul lui Dumnezeu rămâne întru voi și ați biruit pe cel viclean.” (I Ioan 2, 14)

În perioada în care făceam cunoștință cu ideologia Mișcării Legionare, cu doctrina și legile ei de viață, ca prieten de mănunchi și frate de cruce, în mod deosebit nu mă impresionase finalitatea acestei școli de viață, creștinească și românească, aceeași cu scopul enunțat de Însuși Hristos: Învierea spre viața veșnică, ci Legile și Poruncile prin care se viza realizarea omului cinstit sufletește în raporturile lui cu societatea și crearea conștiinței responsabilității acestui om în funcțiile pe care societatea i le-a încredințat. De asemenea, Circulara cu privire la felul cum trebuie petrecută vremea postului, Jurământul Moța-Marin și Jurământul elitei legionare.

1. Legea disciplinei: fii disciplinat legionar, căci numai așa vei învinge. Urmează-ți șeful și la bine și la greu.

2. Legea muncii: muncește. Muncește în fiecare zi. Muncește cu drag. Răsplata muncii să-ți fie nu câștigul, ci mulțumirea că ai pus o cărămidă la înălțarea Legiunii și la înflorirea României.

3. Legea tăcerii: vorbește puțin. Vorbește ce trebuie. Vorbește când trebuie. Oratoria ta este oratoria faptei. Tu făptuiește; lasă pe alții să vorbească.

4. Legea educației: trebuie să devii altul. Un erou. În cuib fă-ți toată școala. Cunoaște bine Legiunea.

5. Legea ajutorului reciproc: ajută-ți fratele căzut în nenorocire. Nu-l lăsa!

6. Legea onoarei: mergi numai pe căile indicate de onoare. Luptă și nu fi niciodată mișel. Lasă pentru alții căile infamiei. Decât să învingi printr-o infamie, mai bine să cazi luptând pe drumul onoarei.

Corespondența ideatică, spirituală, dintre învățătura creștină prin disciplină și ascultare de Biserică, de ierarhia harică, și disciplina legionară, ascultarea de ierarhia organizată pe baza valorii morale-creștine, mi-a dat de la început încrederea că mă aflu pe drumul cel bun, care-mi asigură condiții de înălțare la „stări” și „stadii” de viață spirituală înaltă.

Aceste legi fundamentale ale legionarismului sunt proprii sufletului creștin. Legea onoarei, pe care aș îndrăzni să o numesc Legea demnității creștine, dă sens final, transfigurator acestui drum de ascultare, muncă, tăcere răbdătoare, educație, cunoaștere și dragoste de aproapele, creând spiritului lucrător spre înălțimile desăvârșirii lui o stare de bucurie excepțională și de mare curaj duhovnicesc. Conștiința se regăsește îndreptățită nu numai din punct de vedere personal, ci și social și politic.

Cele zece porunci legionare, o coborâre în practica vieții de toate zilele a poruncilor creștine, te feresc de actul înșelăciunii mediului plin de ispite și lucruri deșarte, de activități necontrolate și de risipirea cea fără finalitate în eternitatea Divină.

Porunca I – Nu crede în nici un fel de informații, de vești, de păreri, despre Mișcarea Legionară, citite în orice foaie ar fi, chiar dacă pare a fi naționalistă, sau șoptite la ureche de agenți sau chiar de oameni de treabă.

Legionarul nu crede decât în ordinul și în cuvântul Șefului său.

Dacă acest cuvânt nu vine, înseamnă că nimic nu este schimbat și că legionarul își merge în liniște drumul său înainte.

Porunca II – Dă-ți seama bine pe cine ai în față. Și cântărește-l cum trebuie și când este un inamic care vrea să te înșele și când este un prieten prost, pe care l-a înșelat mai înainte un inamic.

Porunca III – Păzește-te ca de o mare nenorocire de omul străin, care te îndeamnă să faci ceva. El are un interes și voiește să-și facă interesul prin tine sau să te compromită în fața celorlalți legionari.

Legionarul acționează numai din ordin sau din inițiativa sa proprie.

Porunca IV – Dacă vrea cineva să te ademenească sau să te cumpere: Scuipă-l în ochi! Legionarii nu sunt nici proști, nici de vânzare!

Porunca V – Fugi de cei ce voiesc să-ți facă daruri. Nu primi nimic.

Porunca VI – Îndepărtează-te de cei ce te lingușesc și te laudă.

Porunca VII – Unde sunteți numai trei legionari, trăiți ca frații între voi: Unire, unire și iar unire.
Sacrifică tot, calcă-te pe tine în picioare cu toate poftele și cu tot egoismul din tine pentru această unire. Ea, UNITATEA, ne va da biruința. Cine este contra unității, este contra biruinței legionare.

Porunca VIII – Nu-ți vorbi de rău camarazii. Nu-i pârî. Nu șopti la ureche și nu primi să ți se șoptească.

Porunca IX – Nu te speria dacă nu primești ordine, vești, răspunsuri la scrisori; sau dacă ți se pare că lupta stagnează. Nu te alarma, nu lua lucrurile în tragic, căci Dumnezeu este deasupra noastră și șefii tăi cunosc drumul cel bun și știu ce vor.

Porunca X – În singurătatea ta roagă-te lui Dumnezeu, în numele morților noștri, pentru ca să ne ajute să suferim toate loviturile până la capătul suferințelor și până la marea înviere și biruință legionară.

Nici una din aceste porunci nu are ca finalitate vreun bine personal imediat sau vreo speculație politică prin care să fie vizată o parvenire în binele material, pământesc. Toate au în sine și-și propun ca finalitate condiția spirituală de înaltă moralitate a omului creștin. Prin ultima, ca un corolar al urcușului, se ajunge la Dumnezeu, Căruia I se cere investirea legionarului cu darul capacității de jertfă, pentru biruința împotriva răului și pentru Învierea neamului său. Pentru ca această făclie de viață pură să nu fie întinată de nimic lumesc Căpitanul a adăugat nouă principii, stabilind relațiile cu lumea păcatului.

1. Legionarul nu intră în polemică cu nimeni.
2. Legionarul disprețuiește lumea politică și nu stă de vorbă cu ea.
3. Legionarul seamănă sămânța bună în sufletele curate ale poporului.
4. Legionarul se întreabă în fiece clipă: ce am făcut bun pentru România legionară.
5. Legionarul înseamnă în răbojul lui pe cei păcătoși pentru ziua de mâine.
6. Legionarul începe orice muncă cu gândul la Dumnezeu și-I mulțumește la ajungerea scopului urmărit.
7. Legionarul este disciplinat prin conștiința și voința lui proprie.
8. Legionarul n-are teamă decât de Dumnezeu, de păcat și de clipa în care puterile fizice ori sufletești îl vor scoate din luptă.
9. Legionarul iubește moartea, căci sângele lui va servi pentru plămădirea cimentului României legionare.

Sunt precizate formele de manifestare ale sufletului legionar de la ignorarea deșertăciunii lumești în care se scaldă politicienii, până la ancorarea conștientă în viața virtuoasă, cu acceptarea bucuroasă a jertfei propriei ființe pentru neam și țară.

Pare curioasă porunca a 5-a: „legionarul înseamnă în răbojul lui pe cei păcătoși pentru ziua de mâine”? Să nu ne închipuim că cineva are dreptul să lovească și să batjocorească ființa neamului profitând de bunătatea lui. Dacă pentru cei buni legea nu are rost, pentru cei răi ea se impune ca avertisment și ca sancțiune, deoarece ei consideră că în numele libertății pot călca în picioare sufletele și trupurile celor pe care îi persecută. „Pe cei ce v-au lovit pentru chestiuni personale, îi veți ierta. Dar pe cei ce v-au lovit pentru credința voastră în dreptatea acestui neam, nu-i veți ierta”, zice Căpitanul. Comunitatea trebuie să-și ia măsuri de apărare contra celor fărădelege, pentru ca nu cumva fărădelegea să devină lege, așa cum era sub comunism și cum tinde astăzi prin așa zisa lege a drepturilor omului, individul având dreptul (libertatea) să facă ce vrea, în timp ce societatea nu are nici puterea, nici mijloacele legale de a se apăra împotriva oricărei agresiuni libertine. Aceasta fiind anarhia morală, socială, politică, economică și spirituală vizată de iudeo-masoni pentru viața popoarelor creștine.

Slujitorii lui Dumnezeu au fost uciși, calomniați și prezentați opiniei publice românești și mondiale ca și cei din urmă răufăcători, căci deconspirau, ca niște prooroci, intenția criminală a celor ce conduc lumea sub masca perversă a unora ce vor să o salveze, a celor ce vorbesc de toleranță.

Citind imensa literatură legionară veți constata ignoranța dirijată în care a fost ținută societatea românească și internațională timp de o jumătate de veac, și continuă să fie ținută și azi prin manevre oculte, și veți simți în inimi zvârcolirile din morminte ale celor uciși pentru Adevăr. Nu îngăduie Dumnezeu ca sămânța căzută să putrezească fără să încolțească, să crească și să dea rod pe pământul și în sufletul românesc și al întregii lumi. Ca un sunet de trâmbițe aud în suflet chemarea la lupta împotriva lui satana și a slujitorilor lui a întregii suflări omenești sub patronajul Arhanghelului Mihail.

Jurământul Moța-Marin și Jurământul gradelor legionare ne pun în fața unei cutremurătoare renunțări la ființa personală. O slujire monahicească în haina laică a celor uciși de irozi în veacul acesta tâmp, ca Ioan, ca Hristos și Apostolii Lui, ca toți mărturisitorii Adevărului, pentru a se înscăuna domnia întunericului, a deznădejdii și a morții peste suflete și trupuri. Dar în fața lui Dumnezeu cel mai mare discurs e cel al demnității mărturisirii Adevărului cu prețul propriului sânge.

Dacă Iisus Hristos ar fi vorbit oamenilor mai frumos decât a vorbit și ar fi făcut minuni mai multe și mai mari decât a făcut, dar nu ar fi murit, scăldat pe Cruce în propriul Lui sânge, Dumnezeirea Lui ar fi fost îndoielnică și Învierea Lui incredibilă. Jertfa pe Cruce, sângele curs pe pământul îmbibat de păcatele omenești, I-au asigurat Învierea, confirmându- L Dumnezeu și Om, realizând transfigurarea lumii prin exemplul și credința în El. „Eu Îmi dau viața ca iarăși să o iau!” Și „Cine crede în Mine, Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Evanghelia după Ioan).

Căpitanul, trăitor profund al acestor Adevăruri, a cerut elitei legionare aceste jurăminte în fața primilor martiri ai neamului nostru căzuți în lupta directă cu slugile lui satana, în acest veac de întuneric.

Jurământul legionarilor este Flacără de Lumină; el a țâșnit din jertfă și a aprins, lumină din lumină, conștiințele întregului neam românesc, din generație în generație:

„Moța și Marin! Jur, în fața lui Dumnezeu, în fața jertfei voastre sfinte pentru Hristos și Legiune, să rup din mine bucuriile pământești, să mă smulg din dragostea omenească și pentru învierea neamului meu, în orice clipă să stau gata de moarte, Jur!”

Iar cuvântul Căpitanului la Jurământul gradelor legionare depășește posibilitățile de interpretare:

„Iubiți camarazi, ori de câte ori am fost în fața unei jertfe legionare mi-am spus: Ce îngrozitor ar fi ca pe sfânta jertfă supremă a camarazilor noștri să se instituie o castă biruitoare, căreia să i se deschidă porțile către viața afacerilor, a loviturilor fantastice, a îmbuibărilor, a exploatării altora.

Deci, au murit unii pentru ca să slujească poftele de îmbogățire, de viață comodă și de desfrâu ale altora?

Iată, acum ne-a adus Dumnezeu aici, în fața celei mai mari jertfe pe care putea s-o dea Mișcarea Legionară. Să punem inima, fruntea și trupul lui Moța și ale camaradului său Marin, temelie Națiunii Române. Fundament peste veacuri pentru viitoarele măriri românești. Să punem deci peMoța și pe Marin baza viitoarei elite românești, care va fi chemată să facă din neamul acesta ceea ce abia întrezărește mintea noastră.

Voi, care reprezentați primele începuturi ale acestei elite, să vă legați prin jurământ că vă veți comporta în așa fel încât să fiți cu adevărat începutul sănătos, de mare viitor, al elitei române, că veți apăra întreaga Mișcare Legionară ca ea să nu alunece pe căi de afaceri, de lux, de trai bun, de imoralitate, de satisfacere a ambițiilor personale sau a poftelor de mărire omenească.

Veți jura că ați înțeles, că deci nu mai există nici un dubiu în conștiința dumneavoastră că Ion Moța și Vasile Marin n-au făcut uriașa lor jertfă pentru ca noi, câțiva de azi sau de mâine, să ne îmbuibăm de bunătăți și să benchetuim pe mormântul lor. Ei n-au murit ca să biruim prin jertfa lor o castă de exploatatori, pentru a ne așeza noi în palatele acestei caste, continuând exploatarea țării și a muncii altora, continuând viața de afaceri, de lux, de destrăbălare.

În cazul acesta biata mulțime a Românilor, prin biruința noastră, ar schimba numai firma exploatatorilor, iar țara stoarsă și-ar încorda istovitele puteri ca să suporte o nouă categorie de vampiri care să-i sugă sângele, adică noi.

O! Moța, tu n-ai murit pentru aceasta. Jertfa ta ai făcut-o pentru neam.

De aceea veți jura că ați înțeles că a fi o elită legionară, în limbajul nostru, nu înseamnă numai a lupta și a învinge, ci însemnă: permanenta jertfire, în slujba Neamului, că ideea de elită este legată de ideea de jertfă, de sărăcie, de trăire aspră și severă a vieții, că unde încetează jertfirea de sine, acolo încetează elita legionară.

Vom jura deci că vom lăsa prin legământ urmașilor noștri să vină să jure la mormântul lui Moța și Marin pe următoarele condiții esențiale ale elitei, pe care noi înșine jurăm:

1. Să trăim în sărăcie, ucigând în noi poftele de îmbogățire materială.

2. Să trăim o viață aspră și severă, cu alungarea luxului și îmbuibării.

3. Să înlăturăm orice încercare de exploatare a omului de către om.

4. Să jertfim permanent pentru țară.

5. Să apărăm Mișcarea Legionară cu toată puterea noastră împotriva a tot ce ar putea să o ducă pe căi de compromisuri sau compromitere, sau împotriva a tot ce ar putea să-i scadă măcar, înalta linie morală.

Moța și Marin, Jurăm!”

Față de voturile călugăriei, Sărăcia de bunăvoie, Castitatea și Ascultarea, nu găsim deosebire. De aceea unii străini, cercetători ai fenomenului legionar, l-au numit pe Căpitan inițiator, realizator și conducător al unei congregații (ordin) religioase, mai mult decât conducător politic (greșeau în parte, despărțind actul moral de actul politic, în acest fel putând-se devia la machiavelicul „scopul scuză mijloacele”).

Căpitanul crease o școală morală, și nu un partid politic, ce avea ca obiectiv modelarea în viziune creștină a sufletelor, nu acapararea puterii politice. Imperiul bizantin a ajuns și politicește în brațele creștinilor; așa și România va cădea politic – din mâna celor fără conștiința responsabilității în fața lui Dumnezeu – în brațele legionarilor, nu prin lovituri de stat, nici prin șantajul maselor cu voturi măsluite, ci prin jertfe și viață virtuoasă, operând în conștiința neamului chemarea lor la conducerea statului. E un proces lung, alte generații vor trebui să se așeze conștient pe altarul ispășirii păcatelor acestui neam.

– Luăm asupra noastră păcatele acestui neam, a zis Căpitanul, oferind Mișcarea Legionară lui Dumnezeu, ca jertfă de ispășire pentru păcatele neamului. Iar Dumnezeu a acceptat:

– Luați-le! Să vedeți ce o să pățiți! Și Fiul Meu a luat asupra Lui de bunăvoie păcatele lumii. Veți pătimi și voi! Frații voștri de sânge și dușmanii Mei vă vor ucide!
– Da, Doamne, răspundem noi, dar așa cum pe El L-ai înviat din morți, nădăjduim să fii și cu noi, ca la Învierea Neamurilor să nu fim în afara dragostei Tale! Și credem că această nădejde ne va izbăvi!

Aceste legi, porunci și jurăminte au constituit pentru noi, FDC-iștii, eșafodajul construcției noastre bio-psihice și spirituale, ne-au ferit de mediul corupt în care puteam aluneca sau puteam fi ispitiți să cădem și ne-au dat conștiința valorii existenței noastre spirituale ca români, în viața creștină a acestui veac, vizând finalitatea neamului nostru de o măreață strălucire în fața lui Dumnezeu.

Fără a minimaliza meritele altor neamuri din punct de vedere cultural, artistic, științific etc., pe plan spiritual însă, Lumina aprinsă de la Altarul Jertfei și Învierii lui Hristos, păstrată în Potirele Altarelor Sfintei Biserici, este purtată acum în lume de acești misionari laici, care-și zic legionari ai Arhanghelului Mihail. Ei sunt recunoscuți de Biserică datorită mărturisirii prin jertfa supremă întru apărarea Crucii, prin Moța și Marin, prin toate celelalte mii de jertfe aduse pe altarul credinței în Hristos și Învierea Lui, mai ales sub teroarea comunistă.

Totuși, astăzi poporul nostru, hrănit timp de o jumătate de veac cu minciuna comunistă, cu diversiunea și teroarea, la auzul numelui de legionar tresare îngrijorat și se uită împrejur cu prudență, încuiat în răul cu care l-au hrănit slujitorii lui satana ca să nu se salveze, să nu se mântuiască, încât „văzând nu văd, auzind nu aud și nu pricep cu mintea”. Toți legionarii însă se găsesc fie în Biserica luptătoare, fie în cea triumfătoare. Ei sunt mărturisitori activi, laici sau clerici, declarați și nedeclarați, și sunt jertfe mijlocitoare înaintea Scaunului de Judecată al lui Dumnezeu, pentru iertarea păcatelor acestui neam.

În poporul evreu dus în robia babilonică împreună cu conducătorii lui, pedepsit așa cum Dumnezeu îi prezisese dacă nu respectă legea: „te voi strămuta (Israele) dincolo de Babilon”(Ieremia), se aflau Daniil cu cei trei prieteni ai săi nevinovați. Pentru ei suferința nu era pedeapsă, ci încercare. Prin ei Dumnezeu realiza actul pedagogic al jertfei celui bun pentru iertarea păcatelor celor răi. Ei sunt mijlocitori în fața lui Dumnezeu pentru poporul vinovat, vrednic de osândă. Daniil cu prietenii săi vor suferi sancțiuni grele, aruncarea în groapa cu lei și în cuptorul încins cu foc, pentru credința în Dumnezeu mărturisită în numele neamului lor.

Neamul românesc împreună cu conducătorii lui rătăciți a fost pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele lui prin venirea unei stăpâniri satanizate. Pedeapsă proorocită de Corneliu Zelea Codreanu când a denunțat trădarea creștinismului prin apropierea de comunism: „De vor intra trupele rusești la noi și vor ieși învingătoare în numele diavolului, cine poate să creadă, unde este mintea care să susțină că ele vor pleca de la noi, înainte de a ne sataniza, adică bolșeviza? Consecințele? Inutil a le discuta!” Și „luând asupra noastră păcatele neamului acestuia”, legionarii conștient au acceptat suferințele, fiind schingiuiți, uciși și înfierați ca cei din urmă răufăcători, așa cum erau schingiuiți proorocii Vechiului Testament și uciși în chinuri groaznice, aruncându-li-se vina de înșelători ai poporului, așa cum erau și sunt uciși martirii lui Hristos. Sufereau cu conștiința mijlocirii la Dumnezeu pentru neamul lor. Legionarii rămași în viață după holocaustul comunist deconspiră lumii acțiunea de satanizare prin mijloacele moderne ale tehnicii, prin legea drepturilor omului, dar sunt iarăși în obiectivul prigonitorilor, acuzați ca tulburători, căci amenință viața și ordinea fărădelegii în stat.

Vă îndemn, tinerilor, mlădițe fragede din care n-a gustat încă omida păcatului: faceți cunoștință cu această școală care vă aduce în tinda Bisericii. Nu veniți cu idei preconcepute.

„Audiatur et altera pars”, ziceau strămoșii romani. Păstrați-vă curăția intenției și simplitatea raționamentului pentru a judeca și simți cu propriile voastre puteri sufletești că Adevărul este unul singur, cel revelat de Dumnezeu, singurul demn de slujire, iar celelalte forme de ideal și slujire sunt hristoși și prooroci mincinoși.

Mișcarea Legionară a epuizat din toate punctele de vedere, doctrinar, formativ- educațional, metodologic și organizatoric, toate aspectele și datele în procesul de devenire a omului nou creștin-legionar, singurul care poate rezolva toate problemele de viață materială și spirituală în acest veac demonizat. Acest om preface lumea, acționând mai întâi asupra propriei sale ființe. „Împărăția Cerurilor este înlăuntrul vostru”, zice Mântuitorul; iar Căpitanul: „Răul ne vine de la suflet”.

Oricine va voi să-și slujească neamul său în numele lui Dumnezeu va fi numit legionar, de va voi sau nu. Și va fi prigonit pentru acest crez, pentru ca Dumnezeu să fie preamărit în el. Căci ce cinste poate fi mai mare pentru om pe pământ?

Căpitanul nu era un propovăduitor demagogic al învățăturilor creștine, ci misionar trăitor, împlinitor, în viața personală mai întâi, al acestor adevăruri, apoi un sfetnic și un diriguitor al vieții comunității pe care o conducea. Asta l-a impus ca far de lumină tuturor conștiințelor românești cu adevărat cinstite, de la simpli țărani și muncitori până la intelectuali luminați; avem îndrăzneala să spunem că elita spiritualității românești este și elita spiritualității acestui veac. Circulara nr. 148, cu privire la post și rugăciune, din 17-18 Februarie 1938, este o mărturie pentru a ne încredința de înalta și intensa trăire spirituală a Căpitanului.

„În timpul postului:

A. Se citește de mai multe ori pe zi Paraclisul Maicii Domnului. (rugăciunea specială de invocare a ajutorului pe care Maica Sfântă, prin mijlocirea sa, ni-l poate acorda în vreme de nevoi și necazuri, n.a.)

B. Nu se citesc ziare, nu se citesc nici un fel de cărți (altele decât Sfânta Scriptură sau religioase, n.a.), nu se admite nici un fel de distracție sau măcar ceva care ar putea distrage sufletul legionarului de la rugăciune.

C. Nu se fumează. Nu se mănâncă nimic miercurea și vinerea (se ajunează până seara, n.a.). În celelalte zile, mâncare de post.

D. Nu se joacă cărți, table, nu se merge la spectacole. Nu se fac vizite decât numai pentru rugăciune.

E. Toată problema se pune:
a. în înfrângerea oricărei pofte, în biruirea pornirilor trupești și materiale.
b. în eliberarea sufletului de sub jugul materiei.
c. în concentrarea lui (a sufletului) în rugăciune, deci în apropierea cât mai mult de cei morți, de sfinți, de Mântuitorul Iisus Hristos, de Dumnezeu.
Chemați (în rugăciune n.a.) morții și sfinții neamului, să se roage întotdeauna alături de voi. Chemați-l pe Moța.
f. Nu se fac discuții contradictorii, care să ne facă să uităm că suntem în rugăciune.
g. Ținuta, pretutindeni: acasă, pe stradă, în tren, ca în Biserică.

Legionarii și legionarele trebuie să știe că nu este vrăjmaș care să lupte și să biruiască în contra postului și a rugăciunii.”
Finalul circularei îl confirmă pe Căpitan ca trăitor al celor enunțate și ca verificator al puterilor Dumnezeiești lucrătoare prin post și rugăciune:
„În cei 16 ani de luptă, în cele mai grele și mai primejdioase clipe, am citit la 12 noaptea, timp de 42 de nopți Paraclisul Maicii Domnului. Am mai citit în timpul prigoanei, purtând-o tot timpul la mine, cărticica de rugăciune a Sfântului Antonie cel Mare.”

 

Frați creștini, fii ai patriei mele, peste tot unde s-au aflat legionarii, liberi, în temnițe, în călătorii, în străinătate, în exil, în deportări, în prizonierat, au îngenuncheat în rugăciune, cerând milostivirea lui Dumnezeu, pentru ei și pentru neamul românesc, ziua și noaptea, individual sau în comun. Permanentă candelă vie, ștafeta rugăciunii alerga de la om la om, încât să nu lipsească de pe altarul jertfei, nici o clipă măcar, vreun jertfitor.

Câți mai fac astăzi rugăciuni în miezul nopții? Câți își mai aduc aminte că vor da seama pentru sufletul lor? Beții și destrăbălări, da, se fac la miezul nopții. Rugăciuni, nu!

Erau uimiți adversarii și torționarii legionarilor din toate regimurile și mai ales din perioada comunistă:

– Cum rezistă ăștia la atâtea suplicii, când alții ar fi murit de mult?!

Rezistau postind și rugându-se. Rugându-se pentru ei înșiși, să nu trădeze Adevărul; rugându-se pentru cei apropiați să nu se lase înșelați; rugându-se și pentru cei care loveau, să cunoască Adevărul și să se pocăiască de greșelile lor. Adversarii lui Hristos strigau:

– Huo! Tu, care dărâmi templul și în trei zile îl faci la loc, coboară de pe cruce, dacă ești Hristosul, ca să credem în Tine. Iar nouă: De ce nu vine Hristos, mă, să te scape din mâinile noastre, dacă crezi în El?

După cum Domnul Hristos n-a siluit atunci conștiințele acelora, coborând de pe Cruce, ci a lăsat ca după Învierea Sa, cutremurați de ceea ce au făcut, în mod liber să vină la Cunoștința Adevărului pocăindu-se și strigând înaintea Apostolilor, în auzul întregului norod: „Fraților, ce să facem?”, așa și acum Dumnezeu nu siluiește conștiințele prin minuni imediate, ci așteaptă mijlocirea noastră pentru ei, prin acceptarea suferinței, însoțită de rugăciunea Mântuitorului pe Cruce: „Doamne, iartă-i că nu știu ce fac!”, ca astfel să li se deschidă ochii sufletului, spre pocăință.

 

Acum se poate răspunde la întrebarea: de ce Sfântă tinerețe legionară?

Așa am primit, așa am crezut și așa am mărturisit, cu viața noastră; mărturisim și vom mărturisi celor ce au „urechi de auzit” și așa dorim să fim confirmați de Dumnezeu: „Sfântă tinerețe legionară cu piept călit de fier (neînfricați în mărturisirea înțeleaptă) și sufletul de crin”(purificați prin Taina Mărturisirii și transfigurați prin însușirea energiilor Divine din Trupul și Sângele lui Hristos).

 

 

 

 

Sursa: Virgil Maxim, Imn pentru Crucea purtata, vol. 1

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s