Mărturii despre sfințenia Părintelui Ilie Lăcătușu

Mărturii despre sfințenia Părintelui Ilie Lăcătușu [1]

Mărturia Părintelui Ioan de la Rarău:

„Aflând de la cineva de la Bucureşti de părintele Ilie Lăcătuşu, care zicea că părintele vorbeşte şi face minuni, de curiozitate am mers şi eu la un prieten care avea maşină şi m-a dus la cimitir. Eu nu cunosc Bucureştiul şi nu ştiam unde să merg. Şi a vrut Dumnezeu ca să vină fata părintelui Ilie Lăcătuşu la cimitir acolo, deşi nu fusese de vreo două-trei zile. Am socotit că Dumnezeu a vrut aşa ca să-mi facă un favor, pentru că eram străin de Bucureşti, la distanţă foarte mare şi poate pentru dorinţa asta de a-l vedea şi de a se confirma ceea ce am auzit, să văd personal cu ochii mei, Dumnezeu a vrut ca fata să vină.

Şi intrând înăuntru, am văzut un mort adevărat, cu ochii închişi, complet, nemişcat. M-am mirat când l-am văzut fără capac deasupra, fără mirosuri. Omul, când moare, în două-trei zile trebuie să-l trateze cu fel de fel de chimicale ca să nu răspândească mirosuri, ca să nu putrezească imediat; sunt mulţi care au început să putrezească din cauza păcatelor. Iar el – nimic, de atâţia ani, trăind în aer ca toţi oamenii, şi descoperit, şi fără niciun fel de miros. M-am pus în genunchi şi capul l-am aplecat pe sicriu şi am făcut o rugăciune. Şi, bineînţeles, în rugăciune am pomenit pe Mântuitorul, Maica Domnului şi după aceea pe el, personal, ca să se roage pentru iertarea păcatelor mele. Şi când am ridicat capul şi m-am uitat la el, era cu ochii deschişi mari. Atunci, neaşteptat – pentru că sfântul face minuni, deschide ochii, se mişcă, vorbeşte la cei care sunt vrednici – eu, socotindu-mă cu totul nevrednic de aşa ceva, am rămas impresionat când am văzut că a deschis ochii mari. Am plecat din nou capul şi am făcut o rugăciune şi când am ridicat din nou capul, ochii i-a mişcat în direcţia mea, se uita cum se uită oamenii fără să învârtă capul – dar ochii i-a învârtit exact spre mine. Şi fata Părintelui Lăcătuşu zice: „Părinte, tata vrea să-ţi vorbească, întreabă ceva”. Şi, în clipa aceea, neaşteptând altă invitaţie, m-am uitat în spate, ştiam când eram eu în cimitir mai erau vreo trei oameni – acum erau vreo patruzeci-cincizeci de oameni în spatele meu. Şi atunci m-am ridicat şi am plecat.

Şi am rămas cu convingerea că Sfântul Ilie Lăcătuşu este un sfânt cu adevărat mare, mare înaintea lui Dumnezeu. Nu-i cunosc activitatea, nu-i cunosc viaţa, ştiu că a fost un preot care a făcut puşcărie pe timpul comuniştilor şi din cauza asta nu vor să-l canonizeze conducătorii.

Am mai mers altădată, ca la doi ani, şi am intrat iar la părintele Ilie Lăcătuşu. Am pus iarăşi capul pe sicriu şi m-am rugat; înainte însă iarăşi am pus mâinile mele pe mâinile lui – ţepene complet, reci ca gheaţa, cum sunt morţii şi, după ce m-am rugat puţin, am pus mâinile mele pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui se mişcă în sus şi în jos, se mişcau cu mâinile mele…

– Mâinile mele erau pe mâinile lui şi am văzut că mâinile lui nu mai erau reci ca gheaţa, erau calde. Şi am mişcat să văd dacă se mişcă. Se mişcau mâinile şi am rămas uimit. Am văzut un mort, da’ nu-i mort, un mort viu.

Nu mai erau rigide?

– Nu, absolut deloc. Erau flexibile.

Nu se vedeau semne de putrefacţie…

– Absolut nimic, ca viu, şi cu mustaţă şi cu tot absolut.

Cu părintele Ilie aţi auzit şi alte minuni?

– Spunea cineva că a vorbit cu el şi am rămas atunci foarte gânditor: cum poate un mort după atâţia ani să vorbească? Cum poate de atâţia ani să fie şi să nu putrezească. Şi am auzit că ar fi spus, înainte de a muri: „Pe mine mă îngropaţi jos dar după nu ştiu câţi ani, o să puneţi preoteasa în locul meu şi pe mine o să mă lăsaţi deasupra” – exact cum s-a întâmplat acum. Era deci şi înainte văzător cu duhul, prin darul proorociei. Dacă n-ar fi fost sfinţii aceştia care străjuiesc ţara noastră din toate părţile şi se roagă pentru noi, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat.

Vă rugaţi lui ca unui sfânt? Faceţi rugăciuni către părintele Ilie?

– Nu ştiu cât de mult mă rog eu, dar ştiu că este un sfânt, un mare sfânt, aşa cum este şi Sfântul Calinic de la Cernica, Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Dimitrie Basarabov, Sfânta Filofteia, sfinţi mari, mari de tot. (rev. Atitudini, 3/2008.)

Mărturia Părintelui Iustin Pârvu:

„Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, făcea pe neînsemnatul. Îmi amintesc de o întâmplare minunată din Deltă, când Părintele Ilie a jucat un rol foarte important. În 30 ianuarie, ne-au trimis în colonie, la canal la tăiat de stuf. Vă daţi seama ce însemna lucrul acesta pe un frig de iarnă? Moarte curată. Eram toţi înspăimântaţi, mai ales că îi văzusem şi pe caraliii noştri cu mitraliera, vreo patru mitraliere. Probabil aşteptau să ne execute, crezând că vom refuza comanda. Era o deschidere acolo, de apă, de vreo patruzeci de hectare şi stuful era tocmai în adâncime. Toţi am început să murmurăm şi nu prea aveam de gând să intrăm în apă. Ne-au ordonat să intrăm şi să scoatem câte doi snopi. Pentru cine făceam noi astea? Nu avea niciun sens. Măi, şi cum să intri în apă? Calci te duci într-o ştioalnă, nu te mai scoate nimeni de acolo. Am ezitat la început. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Măi, şi am intrat. Am ajuns acolo, până la bărbie am intrat în apă. Am tăiat frumos snopi. Şi ne miram cu toţii că lucram ca pe uscat. Unii până la piept, unii până la gât, unii în sfârşit până la jumătate, cum ne-a prins locul pe fiecare acolo. Şi am scos. Am mers vreo trei ore în apă, şi am scos la mal cei doi snopi. Dar nu era numai aşa că-l tai cu frunze, trebuia frumos, curăţat, măsurat, pus la dimensiune şi era un ger de – 30° afară, gheaţa groasă de 20-25 cm, încât se vedea nufărul galben înflorit sub gheaţă. Sus ne însoţeau nişte păsări, care ne-au urmărit în tot acest timp şi dedesubt florile de sub gheaţă. Ei bine, eram cu toţii nevătămaţi şi uzi. Curgea apa de pe noi. Mare minune a fost atunci. Că dimineaţa, când am intrat noi era ceaţă, nori şi rece, aşa te prindea la oase. Şi dintr-odată a apărut soarele, măi băieţi, s-a luminat de ziuă. Era o căldură, de se minunau şi caraliii. Ne-am dezbrăcat şi s-au uscat hainele ca la cea mai fierbinte sobă, aşa aburi ieşeau din toate. Ne-am încălţat, ne-am îmbrăcat şi hai la colonie. Şi aşa Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi au fost cu noi şi ne-au ajutat, chiar în ziua de 30 ianuarie. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie niciun bolnav, niciun internat, n-o fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi”. (ibid.)

Mărturia lui Emanoil Paraschivaş:

(la Aiud) „În timp ce aşteptam „îndrumătorul” un domn s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Domnule Emanoil Pindu! Am ascuns, cu mult timp înainte de a mă aresta, în tivul de la mâneca cămăşii, o fărâmă de Sfântă Împărtăşanie (era luni, prima zi din Săptămâna Mare). Pregătiţi-vă, căci Sâmbătă, de Sfânta Înviere, v-o dau”. Normal trebuia să-l întreb: de unde ştie cine sunt, deoarece puteam să bag mâna în foc că nu l-am văzut în viaţa mea. Şi în al doilea rând de unde ştie unde voi fi repartizat, cum a aflat unde va fi dânsul pironit şi… cum va izbuti să-mi dea Sfânta Cuminecătură? Din toate acestea, nimic. Am luat totul în serios şi a doua zi, stăteam singur într-o celulă, am început să execut pregătirea… Molcomit de acest adevăr, m-am spovedit Ziditorului, spunând în fiecare zi tot răul de care mi-am amintit. Sâmbătă, când au început să cânte clopotele de la Biserica apropiată Puşcăriei, am auzit, prin MORSE aplicat în plafonul celulei mele: GATA. M-am dus la fereastră şi în dreptul unei găurele făcute de cineva la oblonul ce oprea soarele să-mi dea bineţe, am văzut atârnând o sforicică ce mi-a adus LUMINA CEA ADEVĂRATĂ.

Tulburarea mea, care căpătase forme alarmante: „dacă Sfânta Împărtăşanie mi-a fost dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu sau cel rău îşi bate joc de mine făcându-mă să mă laud că un sfânt m-a împărtăşit”, a fost limpezită de Prea Cucernicul Stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu. Aflând că Sfinţia Sa a fost prieten apropiat cu Sfântul Ilie Lăcătuşu şi că au îndurat împreună terorile comuniste la Aiud şi Periprava, în perioada când şi eu mă târam pe acolo, m-am dus la Cinstitul Stareţ. Acesta mi-a luat perdeaua de clătinare, asigurându-mă că Sfânta Împărtăşanie dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu reprezintă o realitate. De atunci am realizat că Mâna Domnului îl ocroteşte pe fiecare om, când se roagă. Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte.”(„Jocul destinului”, Ed. Brad, p.133,152)

Mărturii ale sfinților despre sfințenia sa, încă nerecunoscută oficial [2]

Pr Justin icoana final prel(2)Sfântul Părinte Justin Pârvu: „Părintele Ilie Lăcătușu trebuie cinstit ca un sfânt, pentru că este un argument puternic împotriva materialismului și a rătăcirii idolatre. I se pot înălţa rugăciuni oricând, pentru că sfinţii sunt adevăratele mărturii ale vieţii noastre ortodoxe, chiar în vremurile în care trăim. I se pot picta icoane, i se poate face o raclă cum este la Sfântul Ioan de la Suceava, la Sfânta Paraschiva. Pentru noi și pentru toată creștinătatea trebuie să îi sărbătorim ziua de adormire. Suntem într-o aleasă mândrie în faţa popoarelor, a protestanţilor, a catolicilor pentru aceste descoperiri: a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul și a Sfântului părinte Ilie Lăcătușu”.

cuviosul-marturisitor-arsenie-papacioc-icoanaSfântul Părinte Arsenie Papacioc: „Eu am fost cercetat dacă să îl canonizeze pe Ștefan cel Mare. A venit un arhiereu la mine. N-am fost de aceeași părere. Mai repede sunt pentru părintele Ilie Lăcătușu pentru că sunt niște semne de la Dumnezeu: are mireasmă și este neputrezit… Trebuie să atrageţi atenţia Patriarhatului. Trebuie să miște cineva, dar este mai greu să îl sanctifice. Pentru că cel mai evident lucru, de nediscutat, este că nu a putrezit și că are mireasmă… A rămas toată lumea cu această credinţă (că părintele este sfânt). Dispuneţi, eventual, o canonizare…”.

icoana Parintele Gheorghe Calciu, savarsita de man. VatopeduSfințitul Mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa: „Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămășiţele pământești ale foștilor deţinuţi politici, uciși pentru Hristos în temniţă, sunt moaște. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al părintelui Ilie Lăcătușu, despre care eu cred cu tărie că este sfânt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Și Sinodul nu s-a pronunţat. În majoritate, foștii deţinuţi politici au fost legionari, și ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic. Trebuie să ne raportăm cu înţelepciune și cu atenţie. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinţi, chiar necunoscuţi sau nerecunoscuţi de noi, ne poate face bine”.
P Ioanichie Balan icoanaSfântul Părinte Ioanichie Bălan: „Începând cu închisoarea de la Pitești, care a practicat cea mai cumplită tortură fizică și morală, și continuând cu celelalte închisori și lagăre de concentrare din ţară, care urmăreau distrugerea credinţei și a fiinţei umane, România a dat una din cele mai mari jertfe pentru apărarea dreptei credinţe și a neamului nostru. (…) Un slujitor devotat pentru Hristos a fost preotul Ilie Lăcătușu, de loc din judeţul Vâlcea, care a petrecut mai mulţi ani în închisori și a pătimit ca un martir. În toamna anului 1998, la 15 ani de la moartea sa, a fost găsit întreg și neputred în mormânt, ca semn că Dumnezeu a primit jertfa lui și l-a numărat în ceata celor drepţi”.
pr.Dionisie-cu-schima-si-metanierSfântul Părinte Dionisie de la Colciu: – Despre noii martiri în Biserica noastră nu se mai spune nimic. Știţi că au fost atâţia în închisorile comuniste; acum au descoperit un părinte cu corpul neputrezit.
– Ia uite!
– Da, părintele Ilie Lăcătușu. Și nu se spune nimic.
Acum noi ce trebuie să facem?
– Vedeţi? Lucrarea ispititorului. Vedeţi cum a progresat răutatea? Pe acela învederat l-a arătat Dumnezeu și după moartea lui sfânt, și, uite, conducătorii nu iau măsuri ca să-l sfinţească și să propovăduiască că nevoile și chinurile pe care le-a suferit, l-au sfinţit pe el, că ăsta-i adevărul. Da, dar n-au îndrăzneală. Vedeţi unde am ajuns?

Notă: Din anul descoperirii sfintelor sale moaște și până în ziua de astăzi Sfântul Mărturisitor Ilie Lăcătușu a săvârșit și săvârșește neîncetat nenumărate minuni, mărturisite și consemnate de credincioși, iar sfintele sale moaște, ușoare, întregi și frumos mirositoare au rămas la fel de neputrezite ca și în ziua în care l-au dezgropat. De atunci și până astăzi s-au făcut multe cereri de canonizare cu mărturii incontestabile, și cu toate acestea Sfântul Ilie așteaptă la rând să intre pe ordinea de zi a sinodului BOR, care este prea preocupat cu dialogurile ecumeniste și cu alte probleme mondene și în 14 ani de la aflarea sfintelor sale moaște, nu s-a găsit încă timp pentru deschiderea unui dosar de canonizare. Toate celelalte Biserici ortodoxe surori și-au canonizat martirii din temnițele comuniste, numai Biserica Română așteaptă… poate să pice comunismul totalitarist.

Sfinţii martiri din închisorile comuniste din România sunt însă cinstiţi peste hotare, atât în sânul Bisericii Greciei, cât și în Biserica Ierusalimului, a Rusiei – cărora le-au întocmit icoane de cinstire și acatiste de rugăciuni. Acești martiri sunt încă vii și ei săvârșesc minuni peste tot în lume, unde sunt chemaţi în rugăciuni. Ei și-au iubit neamul mai mult decât propria lor viaţa iar dragostea și darurile cu care i-a încununat Dumnezeu, depășesc hotarele lumești și se revarsă popoarelor ortodoxe de pretutindeni care cinstesc nevoinţele lor. Iubiţi mai mult de străini decât de cei din patria lor, sfinţii aceștia au cucerit lumea prin dragostea și minunile lor.

Mărturii recente ale sfințeniei Părintelui Ilie Lăcătușu

Mărturiile acestea au fost incluse în ediţia a doua a cărţii Viaţa, minunile şi acatistului Părintele Ilie Lăcătuşu, la Editura Areopag, 2012:

1. „Uită‑te la ochii mei…”

Sunt o persoană din Satu Mare, care, într‑un moment din viaţă, am trăit o mare deznădejde. Aveam nevoie de ajutorul lui Dumnezeu cu disperare şi într‑o clipă am strigat la El să mă ajute. Dumnezeu m‑a auzit şi a sădit în sufletul meu dorinţa de a ajunge la Sfântul Ilie Lăcătuşu. Am simţit în suflet chemarea sfântului de a merge la el pentru a mă ajuta. Ajungând la sfânt, am trăit ceva ce nu se poate spune în cuvinte. Intrând la sfintele sale moaşte, am avut nădejdea că Dumnezeu, prin sfântul Său, mă va ajuta. L‑am rugat pe Sfântul Ilie Lăcătuşu din suflet, zicându‑i: „Sfinte Ilie, ajută‑mă!” Şi, în clipa următoare, eu fiind sprijinită cu capul de mâinile sfântului, am simţit cum sfântul parcă mă ridică încet, spunându‑mi în gând: „Uită‑te la ochii mei”. În clipa următoare, uitându‑mă la ochii lui, am văzut cum se deschid uşor, încet, şi i‑am văzut pupila ochilor vie cum s‑a mişcat, uitându‑se fix în ochii mei. Mi‑a transmis o bucurie cerească, parcă eram ridicată de la pământ la cer, unde eram numai eu cu sfântul. Acea trăire o am ori de câte ori vorbesc despre Sfântul Ilie Lăcătuşu. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această minune, care m‑a întărit în credinţă, şi pentru părintele meu duhovnic O.E., care m‑a sprijinit sufleteşte. Trebuie să mărturisim cu curaj despre sfinţii noştri. Asta ne‑o cere Dumnezeu, ne‑o cer sfinţii şi e datoria noastră de creştini trăitori.

Slavă Domnului pentru toate!

(S.A., Satu Mare)

2. Sfântul le cheamă la el pe doamnele de la Piteşti

Sunt o creştină din Piteşti, Anca Tănase mă numesc, şi sunt martora unor minuni înfăptuite de Sfântul Ilie Lăcătuşu. Mi‑am promis că voi spune lumii despre minunile lui, ori de câte ori voi avea ocazia. Şi, ca să trec la subiect, mărturisesc că în data de 28.12.2011, fiind în concediu, mi‑am oferit o zi de pelerinaj pe la mănăstirile din Bucureşti, împreună cu sora mea mijlocie, dorindu‑mi foarte mult să ajung la moaştele Sfântului Nectarie, care este protectorul casei noastre. Am ajuns la obiectivele pe care doream să le văd şi să le simt mai aproape spiritual, iar sora mea mijlocie găsise pe net informaţii despre moaştele sfinte ale părintelui Ilie Lăcătuşu, care se află la Cimitirul Giuleşti, şi mi‑a spus: „Hai să mergem şi noi, să ne rugăm la el”. Spre ruşinea mea, mărturisesc că a fost prima oară când am auzit despre părintele Lăcătuşu. Întrucât eram în pragul disperării, soţul meu nu îşi găsise de lucru de mai bine de un an de zile, sărbătorile erau în toi, însă fetiţa mea nu se putea bucura de acestea la fel ca toţi prietenii şi colegii ei din cauza situaţiei noastre financiare din ce în ce mai precare, facturile utilităţilor şi impozitele fiind prioritare, eram conştientă că numai o minune dumnezeiască îmi mai poate aduce o bucurie de aceste sărbători. Aşa am ajuns la mormânt. Era închis în ziua de miercuri, dar o femeie care venise să se roage ne‑a spus că ar trebui să venim joia, sâmbăta sau duminica, ori în zi de praznic, când se deschide racla. Însă, aflând că noi venim de la Piteşti şi nu puteam reveni a doua zi, ne‑a îndemnat să scriem un acatist pe care să‑l vârâm prin crăpătura zidului din dreapta, să aprindem lumânări şi să ne rugăm în faţa uşii, spunându‑ne că nu vor trece două săptămâni şi vom vedea o schimbare. Am făcut întocmai, iar la o săptămână (4.01.2012) soţul meu a fost chemat la un interviu şi din 10.01.2012 (fix după cele două săptămâni) a şi fost chemat la muncă.

Fără loc de muncă era şi sora noastră cea mică, tot de aproape un an de zile, şi, poate nu o să mă credeţi, dar acesta este adevărul, în aceeaşi dată, 10.01.2012, a fost şi ea la un interviu şi deja i s‑a făcut o ofertă de angajare. Astăzi este joi, 12.01.2012, zi în care se deschide racla, iar surorile şi mama s‑au dus din nou la Sfântul Ilie Lăcătuşu – şi cu ele s‑a dus şi fetiţa mea, Miruna Mihaela, să‑i ducă sfântului un acatist de mulţumire şi un buchet de flori. Eu nu am putut pleca de la serviciu, dar sunt cu sufletul alături de ele. Voiam să închei mărturia mea, însă între timp m‑a sunat sora mea şi mi‑a zis că, aşteptând la coadă să intre la Sfântul Ilie Lăcătuşu, a ieşit ginerele său şi a spus că sfântul le cheamă la el pe doamnele de la Piteşti. Ele fiind singurele venite din Piteşti în această zi, a întrebat‑o pe fiica mea exact ce am întrebat‑o şi eu dimineaţa: „Îţi este frică să pui mâna pe el?” Iar fiica mea i‑a răspuns că nu – şi l‑a atins cu mânuţa la care are o alergie şi sperăm că sfântul o să o vindece. Poate că plictisesc cititorul cu atâtea detalii, însă acesta este purul adevăr.

(Anca Tănase, Piteşti)

3. „Eram deja însărcinată, iar eu nici nu bănuiam”

Numele meu este Daniela şi am 31 de ani. Sunt căsătorită de 11 ani şi, ca orice cuplu, spun eu, ne‑am dorit după căsătorie un copil. Dar nu a fost să fie cum ne aşteptam noi, Dumnezeu având alte planuri cu noi. Având această dorinţă am început în 2004 să mergem la doctor, ca să vedem care este cauza şi care dintre noi are probleme de infertilitate. După analize s‑a dovedit că soţul meu avea pe atunci astenospermie. De atunci am tot fost pe la diferiţi medici şi pe la cabinete şi spitale, de unde plecam din ce în ce mai deznădăjduită. Toată lumea îmi spunea că nu voi avea copii niciodată. Starea soţului se degrada odată cu trecerea timpului. A făcut mai apoi oligoastenospermie, după aceea oligoastenoteratospermie şi, uite aşa, încet, dar sigur, ne îndreptam spre nicăieri.

În anul 2009 o colegă de serviciu mi‑a spus că reuşita mea stă în mâinile unui preot şi că acesta stă cu mantia desfăcută asupra mea, de parcă mă protejează. Nu ştiam pe atunci de părintele Ilie Lăcătuşu. Tot ea mi‑a povestit de el după două săptămâni şi mi‑a spus să mă duc la el să mă rog, că mă va ajuta cu siguranţă. Nu ştiam ce să cred, aşa că am hotărât să mă duc să văd, de curiozitate, despre ce este vorba. Aşa am ajuns la Giuleşti la racla sfântului, am intrat cu teamă, teama de necunoscut cred, iar uimirea a fost fără margini. Sfântul Ilie Lăcătuşu părea un bunic care doarme, avea o mână caldă şi un chip liniştitor şi ceva când m‑am aflat în prezenţa lui mi‑a umplu sufletul de bucurie şi de linişte. O mare minune era faptul că se afla printre noi. Am plecat de la sfânt, rugându‑l să mă ajute, eram bucuroasă, mă simţeam de parcă îmi luase de pe suflet toată povara pe care o dusesem până atunci. Am plecat şi parcă aşteptam să mă reîntorc. Odată cu mersul la racla sfântului, am reluat mersul la medic. În urmă cu două luni făcuse soţul analize hormonale, spermogramă şi ecografie, analize care au ieşit cum altfel decât prost. Acum am repetat analizele, ca să ne ducem cu ele actualizate, şi nu cu cele vechi de două luni. Vineri am făcut analizele, duminica am fost la sfântul şi m‑am rugat să‑mi vindece soţul de neputinţa de a avea copii, iar luni, când am luat rezultatele, soţul meu nu mai avea nicio problemă. Analiza hormonală era perfectă, spermograma de la 1mil/ml crescuse la 8mil/ml, iar ecografia, care înainte spunea că avea varicocel şi prostată… Erau poveşti, nu mai avea nimic. Toate acestea dispăruseră ca prin minune.

Luni am fost cu ele la doctor, să le interpreteze, şi ne‑a trimis acasă, fiind uimit şi fără să‑şi poată explica ce s‑a întâmplat. Dar eu ştiam că era minunea Sfântului Ilie şi că‑mi ascultase rugăciunea. Ce nu ştiam eu e că îmi ascultase rugăciunea până la capăt şi că eram deja însărcinată, iar eu nici nu bănuiam.

La câteva zile am făcut un test de sarcină, fără să am simptome sau fără să‑mi fi întârziat menstruaţia, aşa parcă‑mi spunea mie ceva în sufletul meu să fac testul, şi bineînţeles că s‑a confirmat minunea Sfântului Ilie Lăcătuşu, care îmi făcuse acest dar.

Dar minunile pe care sfântul le‑a făcut pentru noi, cât şi ajutorul pe care ni l‑a dat, nu s‑a oprit aici. În timpul sarcinii, la o ecografie, medicul ne‑a spus că fătul are o problemă la cap, ceva ca o punguţă cu lichid, ne spunea el, care, dacă nu dispare şi se măreşte după naşterea copilului, va trebui operată. Am căutat iar ajutorul sfântului, care nu a întârziat să apară, şi luna următoare medicul nici nu şi‑a mai dat seama că ar fi avut ceva vreodată, nici nu îşi mai aducea aminte.

Aşa am născut în septembrie o minunăţie de băieţel perfect sănătos, doar că Dumnezeu avea să ne pună din nou la încercare. A doua zi după ce am născut, aflându-mă încă în maternitate, în timp ce mângâiam bebeluşul, am sesizat că la cap, pe partea stângă, avea ceva ce simţeam la mână, ceva tare, ceva ce nu îmi puteam explica, dar ştiam că ceva nu este în regulă. Am chemat asistenta , care la rândul ei a chemat neonatologul, care, după ce a examinat copilul, mi‑a spus că are la cap o bucăţică de os şi că aşa s‑a născut el şi că nu are ce să‑i facă, că nu va afecta în niciun fel copilul, dar că aşa va rămâne.

Nu era vizibil, dar pentru că noi ştiam era, să zic, psihic deranjant.

I‑am mulţumit lui Dumnezeu că nu are copilul probleme din cauza aceasta şi am încercat să nu mă mai gândesc.

Dar nu am putut, aşa că la câteva luni am luat copilul şi m‑am dus cu el la Giuleşti, la Sfântul Ilie Lăcătuşu, şi l‑am rugat să aibă grijă de el ca şi până acum, pentru că el mi l‑a dat. Nu după mult timp, am sesizat într‑o zi la băiţă că băiatul nu mai avea nimic la cap, nici urmă de oscior, capul era perfect neted şi rotund, nici urmă de ceva care să te facă să crezi că ar fi existat vreodată vreo problemă. Aşa a făcut sfântul ceea ce, după părerea medicilor, era imposibil. Luna trecută, în octombrie, am fost la părinte cu băiatul meu şi îl ţineam de mânuţe pentru o plimbare, deoarece nu începuse să meargă singur şi, deodată, a ieşit din rând o femeie care mi‑a spus să mă duc cu băiatul la doctor pentru că are o problemă la picioare, că nu calcă corect şi că, dacă doctorul îmi va spune ce să fac, operaţie să nu‑i fac, ci să‑l duc la kinetoterapie, că se va face bine. Am rămas uimită, pentru că băiatul nu ştia să meargă încă, darămite să meargă corect. Nu ştiam ce să fac, să o cred sau nu, cert este că ceva nu‑mi dădea pace, mă tot gândeam la ce mi‑a spus femeia şi am hotărât că nu strică un control, iar spre surprinderea mea medicul ortoped mi‑a confirmat că are, într‑adevăr, o problemă de mers la piciorul drept şi că, dacă nu‑şi va corecta mersul, va avea probleme pe viitor. Şi, mai mult decât atât, exact kinetoterapie ne‑a recomandat. Am citit pe internet despre problema băiatului şi am aflat că astfel de probleme se descoperă de regulă în jurul vârstei de 2‑3 ani, când de regulă este foarte târziu. Acum am înţeles cum Sfântul Ilie Lăcătuşu a grăit prin acea doamnă şi ne‑a avertizat la timp, ca băiatul să se facă bine.

Acum mergem la sfântul din nou şi suntem convinşi că până în ianuarie, când ne vom duce la control, medicul nu va mai şti că băiatul a avut vreodată vreo problemă.

Îţi mulţumim, Sfinte Ilie Lăcătuşu, că ne eşti aproape şi ne ajuţi de fiecare dată când venim la tine.

Îţi mulţumim, doctor fără bani, nădejdea celor care nu văd altă scăpare.

Îţi mulţumim că, doar gândindu‑ne la tine, ne sari în ajutor.

Pentru toate câte ai făcut şi faci pentru noi, sfinte, îţi mulţumim.

(Daniela B.)

4. „Sfântul m‑a ajutat…”

Diana Maria întâmpina foarte multe greutăţi la locul de muncă şi îşi dorea nespus de mult să‑şi schimbe slujba. S‑au făcut metanii la Maica Domnului şi la Sfântul Ilie Lăcătuşu, şi mare a fost uimirea tuturor când a doua zi a fost mutată la atelier, unde a scăpat de atmosfera de nesuportat de dinainte.

Nu de puţine ori Sfântul Ilie Lăcătuşu l‑a ajutat pe soţul meu să i se rezolve o problemă care necesita o soluţionare urgentă. Mi s‑a întâmplat să intru în posesia unui bun al altcuiva fără să realizez. Persoana în cauză se mâhnise mult din pricina acestei pierderi. La un moment dat, am găsit printre lucrurile mele bunul în cauză. M‑am rugat Sfântului Ilie Lăcătuşu să mă ajute. Ceva mă tot îndemna să îl las la uşa ei, ca în zorii zilei să îl găsească. Am procedat întocmai, însă mă temeam că avea să se stârnească o furtună din pricina neglijenţei mele. Sfântul m‑a ajutat şi, deşi ne‑am mai întâlnit de atunci, nu s‑a mai reluat acel subiect.

Marinela nu‑şi găsea de lucru. Se rugase o perioadă, însă nu se ivea nimic. Începuse să cârtească şi să hulească numele Domnului din această pricină. M‑am rugat Sfântului Ilie Lăcătuşu s‑o ajute să găsească o slujbă pentru a nu mai huli. După o perioadă, aveam să aflu că urma să înceapă lucrul la noul loc de muncă chiar în ziua în care îi telefonasem.

(Lăcrămioara Sandu)

5. „Aparatul meu digestiv funcţionează normal”

Am fost şi eu ajutat prin mijlocirea Sfântului Ilie, aşa că vă trimit cu bucurie mărturia mea.

De câţiva ani sufeream de constipaţie cronică. În ultimele luni, boala s‑a agravat şi am devenit dependent de laxative. În toamna acestui an am fost, împreună cu soţia mea, să ne închinăm Sfântului Ilie Lăcătuşu, în cimitirul Giuleşti. Trebuie să mărturisesc că eu aveam nişte îndoieli în ce priveşte sfinţenia părintelui Ilie, pentru că am fost influenţat de cei care spun că „sfinţii închisorilor” nu pot fi consideraţi mucenici pentru că cei mai mulţi au fost legionari, au pătimit din motive politice etc. Dar, pentru că soţia mea îşi dorea de multă vreme să ajungă la părintele, am mers şi, cu îndoială în suflet, m‑am închinat şi eu, şi, fără să‑i cer nimic sfântului, m‑a vindecat de constipaţie şi chiar din seara aceea am constatat că aparatul meu digestiv funcţionează normal. Şi, de atunci, n‑am mai avut nevoie de laxative. În plus, Sfântul Ilie m‑a vindecat şi de îndoielile legate de sfinţii din închisorile comuniste. Acum sunt convins că sunt mucenici şi că Dumnezeu a primit jertfa lor chiar dacă, poate, au făcut şi greşeli înainte de arestarea lor.

(Lucian P., Cluj Napoca, 2011)

6. „De atunci, fratele meu este mai bine”

Mă numesc Flavia‑Iulia Oprean şi îndrăznesc să vă scriu în legătură cu o minune petrecută în viaţa mea datorită Sfântului Ilie Lăcătuşu.

L‑am „cunoscut” pe acest sfânt acum aproximativ o lună, când o colegă de serviciu, doamna Gabriela, mi l‑a pus în faţă ca fiind „sfântul ei”. Mi‑a tot povestit despre el, dar eu nu înţelegeam de ce tocmai mie îmi spune acele cuvinte. A mai durat câteva săptămâni, până când fratele meu a avut din nou o „stare depresivă” (este bolnav, are hepatită C şi, din cauza interferonului, a trecut printr‑o serie de probleme). L‑am internat iar în spital şi nu mai ştiam încotro să o apucăm.

Internarea a avut loc duminică. Eu luni am mers la serviciu şi mi‑a ieşit în cale doamna Gabriela şi m‑a rugat să merg la dumneaei în birou să îmi arate ceva. Atunci mi‑a dăruit cartea Viaţa, minunile şi acatistul Părintelui Ilie Lăcătuşu. Am mai povestit câteva minute, i‑am mulţumit, spunându‑i că am nevoie de el ca să mă rog pentru fratele meu, care este din nou în spital, şi am plecat.

În acea după‑masă am mers la el la spital împreună cu mama şi el, având o stare de nervozitate, ne‑a scos pe amândouă afară şi ne‑a spus să plecăm şi să nu mai venim la el (tatăl meu a stat cu el în spital în tot acest timp). Am ieşit plângând de durere şi neştiind ce să facem.

Am ajuns acasă şi mama nu se oprea din plâns, eram speriată şi atunci mi‑am amintit de Sfântul Ilie Lăcătuşu, am luat cartea, m‑am pus în genunchi şi am început să citesc din acatist, implorându‑l să facă şi cu noi o minune, cum a făcut cu atâţia oameni. A doua zi, naşa mea mi‑a dat un număr de telefon, de la o persoană, un psiholog, căreia i‑am povestit despre fratele meu şi care a spus că vrea să îl ajute pe fratele meu să se facă bine.

De atunci, fratele meu este mai bine, nu se mai agită, nu mai este nervos. Am fost la el şi ne‑a primit, uitând de felul în care ne trimisese acasă cu câteva zile în urmă.

Toată săptămâna am alergat şi la serviciu şi la spital, dar nu mă simt obosită deloc. Mă rog Sfântului Ilie Lăcătuşu să mă ajute în continuare şi îi mulţumesc pentru speranţa pe care mi‑a dat‑o şi pentru felul în care ne‑a ajutat cu fratele meu. Şi, ca să fie totul complet, în această perioadă, la serviciu, soţul meu a fost delegat pentru două săptămâni în Bucureşti (prea multe coincidenţe, nu?). A fost exact lunea la el la mormânt, înainte de a primi numărul de telefon de la persoana care s‑a oferit să ne ajute.

Eu ştiu şi simt că a făcut o minune pentru noi şi că ne va ajuta în continuare. Săptămâna care urmează soţul meu va merge din nou la el la mormânt şi îi va mulţumi în numele fratelui meu!

Sfinte Ilie Lăcătuşu, fie‑ţi milă de toţi cei care sunt bolnavi, în amărăciune, în lipsuri şi în dureri. Vindecă‑i şi înseninează‑le viaţa, aşa cum ai făcut şi cu noi!

(Flavia‑Iulia Oprean)

7. „Sfântul ne‑ar fi chemat oricum”

Am ajuns la părintele Ilie Lăcătuşu pe data de 23.10.2011, într‑o duminică, printr‑o minune. La ieşirea din metrou mă gândeam că sfântul nu vrea să mă vadă şi pe mine şi mă întristasem. Abandonasem ideea că‑l voi vedea pe părintele Ilie şi mă îndreptam spre Gara de Nord, pentru a lua trenul intercity de la 15:40, cu destinaţia Galaţi. La ghişeu, am aflat cu stupoare că trenul în cauză nu circula. Am pornit astfel spre Cimitirul Giuleşti. O doamnă pe nume Maria ne‑a ajutat să ajungem, ne‑a dăruit floarea pe care o adusese sfântului şi ne‑a mai spus că sfântul ne‑ar fi chemat oricum, dacă nu prin ea, prin altcineva. Era multă lume la raclă, însă am fost lăsate să intrăm în faţă – eram cu fetiţele. Am ajuns apoi la Gara de Nord şi am avut timp atât pentru a lua masa cât şi pentru a ne urca în rapidul de la 18:10. Totul s‑a petrecut uimitor de repede.

(Lăcrămioara)

8. „Cum am ajuns la credinţă”

„Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide.”

Sunt Gabriela şi am să vă povestesc cum am ajuns la credinţă. Trecusem de 30 de ani, dar nu ştiam de biserică decât când era vreo nuntă, vreun botez sau vreo înmormântare. Acum mă rog: „Iartă‑mă, Doamne, că am trăit atâta timp fără să încerc să Te cunosc”. „Păcatele tinereţilor mele şi ale neştiinţei mele nu le pomeni.”

Mama a murit când aveam 9 ani şi probabil că de atunci nu mai spusesem rugăciuni. Începusem să citesc cărţi despre fenomene paranormale, yoga, dar m‑a ferit Dumnezeu să le practic. Am ajuns mai apoi la qi‑qong, yoga chineză, pe care ei însă o numeau medicină tradiţională chineză. În timpul acestui curs de qi‑qong am fost pentru prima dată la o mănăstire şi am asistat la Sfânta Liturghie, în duminica de dinaintea înălţării Sfintei Cruci. Ţin minte că am plâns atunci, dar nu ştiu de ce. Prietenul soţului meu mi‑a zis să merg cu el la Mănăstirea Antim, unde era călugăr şi preot un fost coleg de facultate de‑al lor (de la Facultatea de Electronică). Acesta mi‑a vorbit despre experienţele lui din yoga, paranormal, ce înseamnă ele, cum a făcut apoi Teologia şi a ajuns la mănăstire din dragoste de adevăr, de Dumnezeu. A căutat cu durere, cu dragoste, cu entuziasm, a cerut, a bătut şi i s‑a deschis.

Primeam totul ca un pământ însetat. Eram pregătită, uşa inimii era deschisă. Părintele Ilie Lăcătuşu m‑a ajutat. Cu o seară înainte de aceasta, am stat câteva ore la rând ca să mă rog la nou descoperitele moaşte ale părintelui mărturisitor Ilie Lăcătuşu, aflate în cimitirul din cartierul meu. Odată cu ninsoarea blândă de afară, şi în sufletul meu ningeau rugăciuni fierbinţi şi întrebări: ce să fac? Care este calea pe care trebuie să merg?

Nu ştiam să mă rog, nu ştiam să cer ajutorul sfinţilor, nici al Maicii Domnului. Am venit la părintele Ilie pentru că era aproape şi pentru că am auzit că merge lumea acolo. Şi a doua zi am primit răspunsul. Cu ce bucurie, ce mulţumire, ce entuziasm şi dragoste am pornit pe calea Bisericii. Îi mulţumesc lui Dumnezeu, că a avut răbdare cu mine, şi părintelui Ilie Lăcătuşu, că a mijlocit pentru mine. Aceasta este cea mai mare minune din viaţa mea şi cred că din viaţa fiecărui om: vindecarea sufletească, întoarcerea la credinţa adevărată.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑ne pe noi, păcătoşii. Iartă‑ne, ai răbdare cu noi şi învaţă‑ne şi pe noi să avem răbdare, credinţă, dragoste, nădejde. Ajută‑i pe toţi oamenii să Te cunoască pe Tine, Dumnezeul cel adevărat.

Doamne, iartă‑ne că nu ne cinstim cum se cuvine sfinţii.

(Gabriela Tilvan)

9. „Am mai găsit un prieten”

Părintele Paisie Aghioritul îndemna: „Dacă vrei un prieten adevărat, după Dumnezeu, leagă prietenie cu sfinţii”. Cu adevărat, unde am putea afla mai multă mângâiere?

Odată cu citirea unei cărţi despre viaţa şi minunile părintelui Ilie Lăcătuşu, am avut certitudinea că am mai găsit un prieten – sau poate că el ne‑a găsit pe noi. Spun „noi” pentru că părintele Ilie le‑a purtat de grijă şi unor persoane dragi mie.

Lăsasem la o biserică, pentru o prietenă, o pereche de cizme pe care le uitase în camera de cămin. Ştiam că de acolo le va putea recupera. Îi spusesem unde le‑am pus, dar, când să le ia, acestea nu mai erau. Îmi spunea la telefon că nu era prima pereche de cizme care îi dispar. Telefonul era primit după puţin timp de la terminarea cărţii sus‑amintite. Şi atunci am îndrăznit să cer ajutorul părintelui Ilie Lăcătuşu şi Sfântului Mina, gândindu‑mă că poate voi publica şi eu o minune, spuneam atunci, mai mică decât cele despre care citisem. Întâlnindu‑mă cu prietena mea, mi‑a spus că cizmele i‑au fost puse în alt loc. Cineva le recunoscuse.

Nu e tot! Într‑una din serile următoare, părintele a luat cu mâna starea de rău a unei alte persoane dragi. L‑am chemat şi a venit degrabă. Umbra de îndoială cu privire la părintele Ilie Lăcătuşu şi la ajutorul pe care l‑am putea primi de la dânsul a fost alungată prin această minune. Ştiusem că aceste stări de rău durau chiar şi două zile.

Mărturiseşte chiar prietena vindecată că s‑a simţit ca şi acei copii care, ştiind că sunt în faţa doctorului, continuă să plângă, deşi nimeni nu le mai face nimic. Faţa îi era încă posomorâtă, dar durerea şi tot disconfortul dispăruseră. Îmi spunea cu zâmbetul pe buze că s‑a apucat chiar atunci, noaptea, de spălat haine, atât de bine se simţea.

Singura părere de rău pe care prietena mea a avut‑o atunci, când era în acea stare, a fost că nu se va putea împărtăşi a doua zi, că nu va putea ajunge la biserică. Şi a ajutat‑o părintele Ilie, am văzut‑o a doua zi la Liturghie. Cred că aşa fac sfinţii: orice, ca să ne apropie de Hristos.

Să ne rugăm părintelui Ilie Lăcătuşu. Mare este lucrarea lui Dumnezeu cu noi prin sfinţii Săi!

Părinte Ilie, mărturisitorule al lui Hristos, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!

(Nicoleta Silviana)

10. „Am simţit o uşurare nespusă”

Nu ştiu dacă aţi avut vreodată ocazia să ajungeţi la cimitirul Giuleşti, la moaştele părintelui Ilie Lăcătuşu. Nu este încă canonizat, dar are moaşte întregi şi face minuni!

El a trecut prin temniţele comuniste. L‑au prigonit ateii comunişti. Nu doresc să vin cu detalii asupra vieţii lui, deoarece sunt atâtea site‑uri pe care o puteţi găsi, ci doresc să vă împărtăşesc ce am simţit eu de fiecare dată când am ajuns la sfintele lui moaşte. Moaştele sunt puse la vedere într‑un cavou frumos şi simplu. M‑am aplecat să sărut moaştele şi am cerut binecuvântarea părintelui. Când m‑am retras din cavou, am simţit cum cineva mi‑a pus mâna pe cap şi m‑a binecuvântat. Am simţit o uşurare nespusă, pe care o simţi doar în întâlnirea cu Dumnezeu din cadrul spovedaniei. Eu zic că părintele e un sfânt şi e grabnic ajutător! Mergeţi cu încredere la el! Vă va ajuta! Cavoul e situat pe aleea principală din cimitir. Cavoul îl puteţi găsi şi închis, dar sunt slabe şansele. Se îngrijesc rudele să fie deschis mai des.

(Constantin Iordăchescu)

11. „Am născut la 9 luni un băiat sănătos”

Vreau să dau o mărturie despre Sfântul Ilie Lăcătuşu. Pot să o consider o minune. În vara lui 2011 am fost însărcinată. Mai am doi copii, născuţi la 8 luni, sănătoşi. Toţi medicii îmi spuneau că voi naşte tot la 8 luni sau mai devreme. Când am aflat de sfânt de la o vecină, am fost la cimitirul Giuleşti. Eu, care stăteam acasă în pat, am aşteptat vreo cinci ore pe canicula verii în cimitir, aşteptând să deschidă capela la sfânt. Acolo m‑am rugat şi mi‑a ajutat. Am născut la 9 luni un băiat sănătos. Rugăciunile mi‑au fost îndeplinite. Doamne, ajută la toată lumea! Să vă fie rugăciunile auzite!

(Cristina)

12. „Sfântul m‑a privit, a deschis ochii…”

Nu ştiu cum să încep a spune ce mi s‑a întâmplat. În luna mai am fost la Bucureşti, pentru a merge la controale medicale, având foarte multe probleme, mai ales cu stomacul. Dar, înainte de a ajunge la Bucureşti, aveam cartea cu Sfântul Ilie Lăcătuşu de la o prietenă şi făcusem acatistul sfântului timp de 40 de zile. Aproape când să îl termin, sora mea l‑a visat pe sfânt şi i‑a zis să nu mai plângă, că o să mai aibă un copil, „şi spune‑i şi surorii tale ‑ adică mie – că peste patru luni o să aibă un copil”. Acum, revenind la ce am scris mai sus, eu, cum am venit în Bucureşti, m‑am dus direct la sfântul, am intrat şi m‑am rugat pentru sănătate, dar mai ales pentru copil, că de zece ani am încercat cu ce a fost posibil. Şi, după ce am sărutat mâna sfântului, am privit spre el cu lacrimi în ochi, să mă ajute şi pe mine, păcătoasa, că a fost prima dată în viaţa mea când am văzut un sfânt întreg şi mirosea toată încăperea numai a mir de la sfântul. Şi, când am ridicat capul, sfântul m‑a privit, a deschis ochii şi s‑a uitat după mine. Am izbucnit în plâns şi am ieşit cu o mare bucurie în suflet că sfântul o să mă ajute şi pe mine, păcătoasa. Şi am stat în Bucureşti o săptămână şi am fost la sfânt de patru ori şi a doua oară i‑am simţit mâna caldă şi am simţit cum s‑au mişcat mâinile sfântului. Şi a treia oară s‑a întâmplat acelaşi lucru. Şi, când am fost ultima oară, era într‑o marţi, ştiam că e închis, dar am zis că plec şi o să mă rog afară, că o să mă audă sfântul. Era femeia care avea grijă de florile de afară şi mi‑a zis că nu vine nimeni în acea zi. I‑am zis că ştiu şi am rămas lângă capelă, unde este un gemuleţ mic, ca să‑mi spun necazul meu. Şi nu vă spun că, după cinci minute, zice femeia care avea grijă de florile de afară că vine nepotul sfântului. Ea zicea: „De ce o fi venit?”, dar eu am zis că sfântul a vrut ca încă o dată să intru să sărut sfintele moaşte, că a doua zi plecam.

Nu vă spun ce bucuroasă eram că mai pot intra iar la sfântul. Am intrat şi, la fel, m‑a privit, iar eu, cu ochii în lacrimi, I‑am mulţumit lui Dumnezeu şi sfântului că mă învrednicise pe mine, păcătoasa, să mă închin şi cred din tot sufletul meu că o să mă ajute sfântul. Deja mă ajutase, că analizele mi‑au ieşit foarte bune şi mi‑au dat un tratament pentru stomac.

Acum fac în continuare acatistul sfântului şi când voi mai veni în Bucureşti merg la sfântul. Eu, când am ocazia, merg la toţi sfinţii din Bucureşti. Am fost în mai 2012, acum când scriu suntem în luna iunie.

Am vrut să scriu şi eu mărturia mea, pentru că aşa s‑a întâmplat cu mine. Mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului că am ajuns şi eu la Sfântul Ilie Lăcătuşu.

Dacă sunteţi din Bucureşti, vă îndemn să vă duceţi la sfântul, să‑i cereţi ajutorul, că, dacă aveţi credinţă în suflet, vă va ajuta. Indiferent de necaz şi de problemă nimeni nu pleacă neajutat, că sfântul ne aude şi ne vede.

(Viorica Mosor)

13. „Mi‑a îndeplinit ceea ce scrisesem pe bilet”

Mă numesc G.I. şi am 49 de ani. În decembrie 2011 am fost diagnosticată cu carcinom ductal invaziv la sânul drept și am fost propusă pentru operație în ianuarie 2012. Am fost la chirurg și am amânat operația pentru luna iunie, nefiind pregătită nici psihic, nici financiar. Medicul mi‑a spus să fac iar noi investigații atunci când revin. În tot acest timp m‑am dus la mai multe mănăstiri, să mă rog Maicii Domnului şi lui Iisus Hristos să mă ajute să scap de operație, având şi un copil de clasa a X‑a şi o mamă bătrână de îngrijit. Pe 14 iunie am fost la schit, să plătesc un acatist pentru sănătate. Aici, părintele Valerie, aflându‑mi povestea, mi‑a dăruit cartea despre Sfântul Ilie Lăcătușu și a insistat să mă duc urgent la moaștele sale.

Duminică, pe 17 iunie, am pornit către București cu o floare în ghiveci și o mică icoană de la Mănăstirea Ghighiu ca dar către Sfântul Ilie Lăcătușu. Am ajuns la 12:30 și era deja coadă. Am scris pe o foaie de hârtie următoarele: „Sfinte Ilie Lăcătușu, sunt G.I., mamă și soție, am următorul diagnostic și te rog frumos, sfinte, să fie o greșeală de diagnostic sau să‑mi dispară ceea ce am la sân, să nu mai am nimic la noile investigații, pentru că am un copil de crescut, vreau să îmi îmbrățișez nepoții, să îmi țin familia unită, să îmi ajut mama și să pot face câte o colivă și pomeniri neamului meu, că nu mai are cine”.

M‑am așezat la rând și, atunci când am intrat la sfânt, am pus bilețelul pe mâna părintelui, am sărutat‑o şi l‑am rugat să mă ajute. M‑am uitat la fața dânsului şi a țintit ochii spre mine. Pe data de 25 iunie am pornit la București, la noile investigații, dar înainte am trecut pe la capela părintelui, să mă rog. M‑am rugat de afară, deoarece capela era închisă. Am făcut RMN la sân și, după, am trecut iar pe la părinte, înainte de a pleca din București. De când am primit cartea am făcut aproape zilnic acatistul sfântului.

La rezultat m‑am dus pe 2 iulie, de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, și iar am trecut pe la Sfântul Ilie. Medicul de la Fundeni mi‑a prezentat ambele filme de la sân, cea din decembrie şi cea din 25 iunie și mi‑a spus că nu mai am nimic la sân și nu mai e nevoie să mă operez. La auzul acestei vești, am alergat să îi mulțumesc, pentru că este clar că a făcut o minune cu mine. Mi‑a îndeplinit ceea ce scrisesem pe bilet.

De atunci, de câte ori ajung în București, trec pe la cripta sfântului şi aduc şi alte persoane care au nevoie. Mulţumesc Maicii Domnului și îi mulţumesc Sfântului Ilie Lăcătușu, că s‑a milostivit de mine și m‑a scăpat de cancer. Mi‑aş dori să fie canonizat și așezat într‑o biserică, pentru că este un mare sfânt român.

(G.I., Buzău)

14. „Pot să spun că mai pot şi eu să trăiesc”

Mă numesc Cristiana, am 40 de ani, am o familie cu trei copii şi un credit de 25.000 euro cu ipotecă din care mai am 21 de ani de plată. Singură m-am dat pe mâna băncilor – am cumpărat (fără a fi constrânsă), de la fratele meu, un apartament (că, deh, ziceam că am copii), cu aproape 18.000 de euro, din banii băncii. Problema este că fratele meu nu a putut să-mi facă actele de vânzare ale apartamentului nici după patru ani de zile de la data când i-am dat banii pe el, şi atunci ne-am înţeles să-mi returneze banii şi să-şi „ia” casa înapoi. Dar fratele meu putea să-mi dea înapoi doar aproximativ 10 milioane pe lună, dar atâta este şi rata creditului, iar după cinci ani, teoretic, în acest ritm, fratele îmi returna toţi banii, iar eu mai rămâneam cu încă 15 ani rata de 10 milioane pe lună, dar fără să ştiu pentru ce aş fi fost datoare. Eram şi fără apartament şi cu datorii imense. Aşa că i-am propus fratelui să se facă părtaş cu mine la credit, proporţional cu suma pe care i-am dat-o (ar fi venit cam 2/3 din rata creditului) şi să facem rambursarea în condiţiile pe care şi mie mi le impunea banca – soluţie mult mai dezavantajoasă pentru el, dar corectă, deoarece eu i-am dat toţi banii din acel credit. Nu vă spun că nu mai aveam bani de nimic, era groaznic, toţi banii mergeau la facturi… Aşa am reuşit şi eu de m-am mobilizat şi am ajuns la Sfântul Ilie Lăcătuşu şi l-am rugat să mă ajute cu creditul. Exact în acea zi, fratele meu a acceptat soluţia propusă de mine. Acum pot să spun că mai pot şi eu să trăiesc. Dau slavă lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui şi sper să fie bine, să ne ajute Dumnezeu să scăpăm, din ce am intrat, cu bine.

Mulţumesc Sfintei Treimi, Sfântului Ilie Lăcătuşu şi tuturor sfinţilor. Amin.

(Cristiana Barbu)

15. „Nouă ani m-am rugat pentru rezolvarea problemei cu locuinţa”

După 9 ani de încercări nereuşite (din cauza intereselor altor oameni) de a cumpăra apartamentul (de stat) în care locuiam, Părintele Mărturisitor Ilie Lăcătuşu m-a ajutat în chip minunat.

În anul 2004, Paştele s-a prăznuit în 11 Aprilie, şi din această cauză Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica a fost prăznuit luni, 12 Aprilie, a doua zi de Paşte. Împreună cu trei surori duhovniceşti, Mihaela, Maria – bunica ei – şi Violeta, am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cernica şi apoi ne-am dus la Cimitirul Giuleşti, ca să ne închinăm Sfântului Ilie Lăcătuşu. Eu auzeam pentru prima oară de Părintele şi nu cunoşteam absolut nimic despre dânsul.

În faţa capelei Părintelui aşteptau câteva persoane, şi nimeni nu ştia dacă fiica Părintelui va veni să ne deschidă capela. Fiecare dintre noi nădăjduiam că va veni şi ne rugam pentru acest lucru.

Deoarece auzisem că Părintele face minuni, am început să mă rog fierbinte pentru rezolvarea problemei cu locuinţa. Îl rugam insistent să mă ajute, stând lângă zidurile capelei. I-am strecurat şi un bileţel în rama ferestrei. Pot spune ca am crezut fără nicio urmă de îndoială că mă ascultă şi că mă va ajuta să o rezolv cum e mai bine.

După vreo 2-3 ore, cineva a anunţat că se vede venind fiica Părintelui. Mare ne-a fost bucuria. Atunci când a deschis uşa, o mireasmă foarte puternică de mir a ieşit din capelă, ca o rafală. Eram la vreo 2-3 metri de capelă. Împreună, am hotărât să ne apropiem de Părintele mergând în genunchi. Când am ajuns lângă Părintele, m-am uitat la dânsul şi parcă dormea. Mâinile erau ca de ceară şi miroseau foarte frumos, a mir. L-am rugat iarăşi, în gând, să mă ajute să cumpăr casa.

La câteva zile, m-am întâlnit „întâmplător” cu o fostă colegă de serviciu, care m-a sfătuit să intru în audienţă la persoana care se ocupa de cazuri legate de cumpărarea locuinţelor. Am fost destul de sceptică, însă această audienţa a reprezentat cotitura radicală în situaţia mea. Astfel, persoana importantă care m-a primit în audienţă a fost foarte binevoitoare şi s-a implicat efectiv în soluţionarea favorabilă a cumpărării, aşa cum, de altfel, permitea legea. Într-o săptămână, am încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Totul s-a petrecut neaşteptat de repede şi de bine.

Sunt convinsă că Sfântul Ilie Lăcătuşu mi-a ascultat rugăciunea şi că a destrămat toată răutatea oamenilor.

În aceşti nouă ani m-am rugat pentru rezolvarea problemei cu locuinţa, însă a fost rânduit să primesc ajutor de la Sfântul Părinte Mărturisitor Ilie Lăcătuşu, căruia îi sunt recunoscătoare şi pe care zilnic îl pomenesc alături de alţi sfinţi, rugându-l să mă ajute.

Îl rog pe Bunul Dumnezeu să rânduiască după voia Lui canonizarea Sfântului Mărturisitor Ilie Lăcătuşu şi a tuturor Bunilor Biruitori Martiri Mărturisitori ai Neamului Românesc şi Creştinesc. (Elena Savu)

***

Și, în cele din urmă, mărturia mea despre minunea pe care Părintele Ilie Lăctătușu a săvârșit-o cu mine, întorcându-mă complet, definitiv și ireversibil la Dumnezeu. Prin Părintele Ilie, Dumnezeu mi-a acordat nespus de multă milă. Părintele Ilie m-a scos din mlaștina deznădejdei și a păcatelor și mi-a intors inima către Dumnezeu, într-un moment al vieții mele, în care nici măcar nu îmi mai dădeam seama cât de mult aveam nevoie de ajutor. Țin să menționez că, înainte să ajung la Părintele, nu știam mare lucru despre legionari (în afară de minciunile predate la școală cum că aceștia ar fi fost fasciști) și abia mai târziu am aflat că Părintele fusese legionar. Nici despre sfinte moaște nu știam mare lucru, și pot să spun că nu prea credeam în sfințenia lor, iar singurele moaște, pe care le văzusem îndeaproape, până să ajung la Părintele, și care m-au impresionat, au fost ale Sfântului Nectarie din Eghina, la Mânăstirea Radu Vodă din București. În general, îmi este frică să stau în preajma unui cadavru și la fel de frică îmi era și când așteptam la coadă, să intru la Părintele Ilie, gândindu-mă, în netrebnicia mea, că este doar un om mort și atât. Când am intrat la Părintele am început instant să plâng din adâncul inimii, simțind o părere de rău pentru toate greșelile pe care le făcusem. Nu am îndrăznit să pup mâna Părintelui pentru că nu reușeam să depășesc starea de frică, ci doar țineam mâna pe sicriu. În acel moment, Dl. Aurel (ginerele Părintelui Ilie) mi-a luat mâna și a atins-o de mâinile Părintelui Ilie, după care m-am liniștit și nu mi-a mai fost deloc teamă. Țin să spun că, în general, mă rugam lui Dumnezeu pentru sănătate, dar în ziua aceea, când stăteam la rând pentru a intra la Părintele, nu mi-am mai dorit să mă rog pentru sănătate, gândindu-mă că cerusem deja asta de prea multe ori, ci îmi doream ceva mai mult și atunci mi-a venit în minte să Îl rog pe Dumnezeu să mă ajute să devin o persoană mai bună… și m-a ajutat, mi-a schimbat viața în bine, zdrobindu-mi gheața din inimă. Prin Părintele Ilie Lăcătușu, Dumnezeu mi-a întors inima complet către El! De atunci, aș putea spune, am început lupta cea bună pentru doborârea patimilor, pentru apărarea (atât cât îmi stă în putință) a credinței Ortodoxe și a demnității poporului român, din dragoste pentru Dumnezeu și țară.  Îi mulțumesc în fiecare zi Părintelui Ilie Lăcătușu că m-a învrednicit să mă închin sfintelor sale moaște și îi cer mereu ajutorul pentru a duce lupta cea bună în aceste vremuri tulburi. Și de fiecare dată mă ajută, mă liniștește, mă apără și îmi dă nădejde și curaj să merg mai departe.

Fie ca noi toți să avem parte de binecuvântarea Părintelui Ilie. Amin!

Imagini pentru parintele ilie lacatusu

 

Surse:

[1] http://www.marturisitorii.ro/2014/07/22/marturii-despre-sfintenia-parintelui-ilie-lacatusu/

[2] http://ortodoxinfo.ro/2017/07/22/22-iulie-sfintitul-marturisitor-ilie-lacatusu-preot-legionar-cu-sfinte-moaste-intregi-icoana-acatistul-si-marturii-recente-2/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s