Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință

Luna aprilie, in 23 de zile: pomenirea Sfântului, slăvitului mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.

Minunatul acesta, vestitul și marele Mucenic Gheorghe, a trăit pe vremea împăratului Dioclețian, s-a născut în Capadochia, fiu al unor părinți creștini și învățat, din tinerețe, în dreapta credință. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat cu maica sa, din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo și având acolo multe averi și moșteniri. Ajuns la vârsta desăvârșită și fiind frumos la chip și viteaz în luptă, prin ostenală, pricepere și destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut prețuit și, îmbrățișând slujba armelor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai înalte cinstiri, până și dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se știe că, deși era păgân, împăratul Dioclețian, până în anul 303 nu a luat nici o măsură împotriva creștinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creștinilor vrednici să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăție. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Dioclețian l-a luat ca însoțitor la domnie, a aprins prigoană împotriva creștinilor. Istoria creștinătății stă martoră că, din anul 303 și până la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfântul Împărat Constantin a dat pace creștinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare și o sângeroasă probă: creștinii au fost siliți să aleagă, cu prețul vieții lor, între zeii păgâni și Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creștinilor, îndată Gheorghe s-a înfățișat singur înaintea împăratului Dioclețian și, înaintea întregii curți împărătești, a mărturisit deschis că este creștin și că înțelege să slujească în oastea împăratului. ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire și, îndemnat de Galeriu, Dioclețian a dat poruncă să fie dat în temniță și pus în chinuri, ca să se lepede de credință. Și a fost trecut prin toate vămile muceniciei: loviri cu sulița, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încălțăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou, ș.a. Toate acestea și altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbăție, stând tare în credință.

Pentru cei credincioși, Mucenicii sunt aleși, luminați de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătății și a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor și în clipele când sunt puși la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeiești, care le ocrotesc trupul împotriva suferințelor.

Deci, cei de față, văzând chinurile de moarte, prin care Sfântul Gheorghe și că rămâne viu și nevătămat, mulți dintre ei s-au lepădat de idoli și au venit la credința în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creștinilor. Mai mult, în vremea ținerii lui în temniță, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăși împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, văzând acestea, a mărturisit credința ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri și făgăduințe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În fața acestei mărturisiri și, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Dioclețian a dat poruncă să li se taie captele, și Mucenicului și Împărătesei Alexandra.

Deci, ostașii i-au scos afară din cetate, dar pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, și-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul și-a ridicat glasul și s-a rugat cu căldură, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel rugându-se, cu bucurie și-a plecat capul sub sabie și a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credința fără prihană și luând cununa cea neveștejită din mâna lui Hristos, Domnul său.

Dintre toți Sfinții sărbătoriți în lumea creștină, puțini au ajuns la faima de care s-a bucurat, și se bucură, Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele și orașele țării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulți oameni, bărbați și femei, îi poartă numele. De asemenea, și multe orașe din țară. Al treilea braț al Dunării, în Deltă, se cheamă Brațul Sfântul Gheorghe.

Se știe, apoi, că multă vreme ocrotitorul oștirii române a fost Sfântul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ștefan cel Mare la Mânăstirea Zograful, din Muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet și ca o chemare a poporului la lupta creștinilor împotriva balaurului vremii, adică a păgânilor otomani și împotriva diavolului. O dovadă este și rugăciunea lui Ștefan cel Mare, scrisă pe steagul său:

„O luptătorule și biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi și în nenorociri grabnic ajutător și cald sprijinitor, iar celor întristați, bucurie nespusă, primește de la noi această smerită rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ștefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Țării Moldovei. Păzește-l pe el neatins în lumea aceasta și în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca să Te premărim în veci. Amin. Și aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43-lea an al Domniei Sale.”

Dumnezeului nostru slavă, în veci! Amin!

Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!

La mulți ani tuturor celor ce poartă numele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe!

 

Sursa: Proloagele, vol.II, pg. 693-694, Editura Bunavestire, Bacău, 1999

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s