Ce este „corectitudinea politică”?

„Ce anume, exact, este  corectitudinea politicăCorectitudinea politică e, de fapt, marxism cultural – marxism tradus din termenii economiei în termenii culturii.

Efortul de a traduce marxismul din economie în cultură n-a început odată cu revoltele studențești din anii 1960. El datează cel puțin din anii 1920 și de la scrierile comunistului italian Antonio Gramsci. În 1923, în Germania, un grup de marxiști a întemeiat un institut dedicat acestei traduceri, Insitutul pentru Studii Sociale (cunoscut mai târziu ca Școala de la Frankfurt). Unul dintre fondatorii săi, Georg Lukacs, declara că scopul Institutului era să răspundă la întrebarea: „Cine ne va salva de civilizația occidentală?”. Școala de la Frankfurt a căpătat o influență profundă în universitățile americane la ani buni după ce mulți dintre membrii săi de frunte s-au refugiat în Statele Unite, în anii 1930, pentru a scăpa de național-socialismul din Germania.

Școala de la Frankfurt l-a combinat pe Marx cu Freud, iar mai târziu alte influențe (unele, fasciste, altele, marxiste) au adăugat lingvistica pentru a crea „teoria critică” și „deconstructivismul”. Acestea, la rândul lor, au influențat puternic teoria educației, iar prin intermediul instituțiilor de învățământ superior au dat naștere la ceea ce azi numim corectitudine politică.

Descendența e clară și linia se poate reconstitui mergând înapoi drept până la Karl Marx.

Paralelele dintre marxismul cultural și marxismul clasic, economic, sunt evidente. Marxismul cultural, sau corectitudinea politică, are în comun cu marxismul clasic viziunea unei „societăți fără clase”, adică o societate nu doar a șanselor egale, ci și a condiției egale. Deoarece această viziune contrazice natura omenească – întrucât oamenii sunt diferiți, ei sfârșesc prin a ajunge și inegali, indiferent de punctul de pornire – societatea n-o va accepta decât cu forța. Astfel încât, în ambele variante ale marxismului, societatea este forțată. Aceasta este prima paralelă majoră între marxismul clasic și cel cultural: ambele sunt ideologii totalitare. Natura totalitară a corectitudinii politice se poate vedea în campusurile universitare, unde „CP” a ajuns la putere: libertatea de vorbire, cea a presei și chiar a gândirii au fost eliminate.

A doua paralelă majoră e aceea că, atât marxismul cultural, cât și marxismul clasic, economic, dau explicatii unilaterale ale istoriei printr-un singur factor. Marxismul clasic pretinde că întreaga istorie a fost determinată de proprietatea asupra mijloacelor de producție. Marxismul cultural susține că istoria e explicată, în întregime, prin dominația unor anumite grupuri – definite prin normalitate sau anormalitate în funcție de sex (masculin/feminin), rasă, preferințe sexuale – asupra altor anumite grupuri.

A treia paralelă constă în aceea că ambele variante de marxism  declară a priori anumite grupuri virtuoase și altele rele, adică fără a ține seama de comportamentul efectiv al indivizilor. Marxismul clasic declara muncitorii și țăranii ca fiind clase intrinsec virutuoase, iar burghezia (clasa de mijloc) și alți deținători de capital, ca fiind clase rele. Corectitudinea politică îi declară pe negri, hispanici (analiza este ilustrată cu exemple din realitățile societății americane), femeile feministe, homosexuali și alte câteva grupuri minoritare ca fiind categorii virtuoase, iar pe bărbații albi ca fiind intrinsec răi. (Corectitudinea politică nu recunoaște existența unor femei care nu sunt feministe, iar pe negrii care resping corectitudinea politică îi declară albi).

A patra paralelă e cea a metodei folosite: expropiereaMarxiștii economici, acolo unde au obținut puterea, au expropriat burghezia și au transferat statului proprietatea, ca „reprezentant” al muncitorilor și țăranilor. Marxiștii culturali, atunci când ajung la putere (inclusiv în propriul nostru guvern), aplică sancțiuni persoanelor care nu sunt de acord cu ei și le dau privilegii grupurilor pe care le favorizează. Un exemplu e așa-numita „acțiune afirmativă”.

În sfârșit, ambele variante de marxiști folosesc o anumită metodă de analiză concepută astfel încât să evidențieze corectitudinea ideologiei lor în toate situațiile. Pentru marxiștii culturali, analiza este lingvistică: deconstructivismul. Deconstrucția „dovedește” că orice „text”, trecut sau prezent, ilustrează opresiunea negrilor, femeilor, homosexualilor, etc., prin aplicarea unei anumite grile de lectură care „găsește” asemenea sensuri în cuvintele textului (indiferent de înțelesul lor real). Ambele metode sunt, desigur, analize false care răstălmăcesc realitatea evidentă astfel încât să se conformeze unor concluzii prestabilite, dar care dau ideologiei un aer „științific”.

Aceste paralele nu sunt de mirare, nici nu sunt o coincidență. Ele există deoarece corectitudinea politică derivă direct din marxismul clasic și nu e defapt altceva decât o variantă de marxism. De-alungul celei mai mari părți a istoriei marxismului, marxiștii culturali au fost excluși din mișcare de către marxiștii clasici, economici, printr-o lectură care îi vedea ca „deviaționiști”. Azi, după ce marxismul economic a murit, marxismul cultural i-a luat locul. Mediul s-a schimbat, dar mesajul e același: o societate a egalitarismului radical, impusă cu forța prin puterea statului.

În acest scop, nu e suficient să criticăm corectitudinea politică. Ea tolerează un anumit nivel de critică și chiar unul de blajină luare în râs. Ea face acest lucru, nu dintr-o toleranță autentică față de punctul de vedere al altora, ci pentru a-și dezarma oponenții și a părea mai puțin amenințătoare decât este. Marxiștii culturali nu dețin încă puterea totală și sunt prea iscusiți pentru a apărea totalitari, atâta vreme cât încă nu și-au asigurat triumful.

Mai curând, cei care doresc să învingă marxismul cultural trebuie să-l combată frontal. Trebuie să utilizeze cuvinte pe care el le interzice și să refuze să folosească acele cuvinte pe care el vrea să le impună; de reținut, de pildă, că a spune „sex (masculin/feminin)” e mai bine decât „gen”. Ei trebuie să proclame de pe acoperișuri realitățile pe care el încearcă să le suprime.

Mai ales, cei ce vor să combată corectitudinea politică trebuie să se comporte potrivit regulilor tradiționale ale culturii noastre, nu conform unor reguli confecționate de marxiștii culturali. Doamnele să fie soții și mame, înainte de a fi polițai sau soldați, iar bărbații să deschidă în continuare ușa doamnelor. Copiii nu trebuie să fie avortați, nici să se nască în afara căsătoriei părinților. Homosexualii afișați care vor să se mândrească cu asta, trebuie evitați. Tribunalele nu trebuie să accepte rasa sau etnia ca scuză pentru crimă.

Rezistența e contagioasă. Atunci când alți americani vor vedea o persoană care se opune corectitudinii politice și supraviețuiește – și deocamdată încă puteți face acest lucru – ei vor prinde curaj. Vor fi tentați să o combată și ei, și unii chiar o vor face. Ecourile unui singur gest de curja, ale unui singur exemplu al cuiva care înfruntă idolul de lut și-l doboară se pot face auzite până departe. Nu există nimic de care cei corecți politic să se teamă mai mult decât o sfidare deschisă, și asta pe bună dreptate: e principala lor vulnerabilitate. Acest lucru ar trebui să-i facă pe conservatorii tradiționaliști să înfrunte marxismul cultural la orice pas.

Deși e târziu, bătălia încă nu e decisă. Foarte puțini americani își dau seama că, de fapt, corectitudinea politică e marxism îmbrăcat în alte veșminte. Dacă acest adevăr se răspândește, și rezistența se va răspândi odată cu el.

În prezent, corectitudinea politică prosperă prin faptul că se ascunde sub o deghizare. Prin opoziție curajoasă și prin educația pe care trebuie să o facem (care trebuie să facă parte din orice gest de rezistență), îi putem da jos camuflajul și dezvălui marxismul de dedesubtul decorului de vitrină al „senzitivității”, „toleranței” și „multiculturalismului”.

Cine îndrăznește va birui.”

Sursa: Fragment din cartea „Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale”, William S.Lind, Andrei Dîrlău, Irina Bazon, Editura ROST, București, 2015, pg. 21-26

 

 

Un gând despre „Ce este „corectitudinea politică”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s